El e Gulliver din voleiul românesc: „Nu am mai întâlnit pe nimeni așa înalt ca mine!”
Câștigător al Cupei României la volei cu Arcada Galați, Vasile Talpă (2,16 m) a fost asaltat de copii pentru poze după meci.
Arcada Galați a cucerit pentru a doua oară în istorie Cupa României la volei masculin. În finala turneului Final Four de la Brașov, gălățenii au învins, 3-0, pe Steaua.
La finalul partidei, cel mai înalt jucător de volei din campionatul României, internaționalul moldovean Vasile Talpă, a fost asaltat de copii pentru a face poze. ”Gulliver” înțelege atracția celor mici pentru el.
El e Gulliver din voleiul românesc: „Nu am mai întâlnit pe nimeni așa înalt ca mine!”
Jucătorul de 2,16 metri recunoaște că nu a mai întâlnit pe nimeni așa înalt ca el.
Pentru antrenorul Arcadei Galați, Sergiu Stancu, victoria din finală este una specială. Originar din Brașov, el a cucerit primul trofeu în orașul natal.
„Pentru ei e ceva wow, că e prima dată în viața lor când văd așa o persoană înaltă ca mine” a declarat Vasile Talpă, voleibalist Arcada Galați, câștigătoarea Cupei României.
Nu am crezut că o să ajung așa de înalt, am 2,16 metri. Deocamdată nu am văzut persoane înalte ca mine. În volei sunt, dar nu am fost eu față în față cu ele. Lumea se vede fain de aici de sus, e super – Vasile Talpă, voleibalist Arcada Galați, câștigătoarea Cupei României
Antrenorul Arcadei, Sergiu Stancu, a cucerit primul trofeu în orașul natal, Brașov: „Este pentru prima dată când câștig un trofeu în Brașov, clar că a fost o emoție particulară pentru mine, multă lume cunoscută, rude, cunoștințe, prieteni și cu atât mai mult mă bucură acest succes”.
Selecționerul naționalei României are multe amintiri legate de Brașov, orașul în care a început voleiul „Am început voleiul la juniorii de la CSS Tractorul Brașov împreună cu profesorul Raicu Viorel, după aceea tot ce a însemnat cariera mea de sportiv e datorată tatălui meu. Pe această cale îi mulțumesc. Am debutat la 16 ani la echipa din localitate, Tractorul, și apoi am mers mai departe. Primele amintiri, cele mai frumoase amintiri ale mele în dezvoltarea mea ca sportiv, se leagă de Brașov, bineînțeles” a mai spus Sergiu Stancu.
Superstiția antrenorului Arcadei Galați: fără părinți la meci
Chiar dacă locuiesc în Brașov, părinții tehnicianului au respectat superstiția: nu au venit la meciul fiului lor. Asta chiar dacă tatăl lui, Petrică Stancu, a fost chiar și antrenorul naționalei. De fapt, ei nu au urmărit din tribune nici un meci de când acesta este antrenor.
„Nu i-am spus niciodată lui tata să nu vină. Mama clar are foarte multe emoții, tata și el are emoții și faptul că nu vin la meci nouă ne-a mers bine așa, rezultatele au venit și am zis să nu schimbăm această tradiție a noastră. Eu am mai multe superstiții, dar asta e să spunem cea de bază” a completat câștigătoarea Cupei României la volei masculin.
Fost internațional, Sergiu Stancu (40 de ani) recunoaște că a fost atras la volei de tatăl său, care i-a fost apoi antrenor. El dezvăluie că nu e ușor să fii băiatul tehnicianului echipei: „Făceam tracțiuni în casă, mă jucam cu balonul. Eu nu-mi dădeam seama. Tata de atunci îmi dădea această posibilitate de a mă juca cu mingea de volei, mai târziu cu balonul, încerca să mă corupă în ghilimele pentru a îndrăgi acest sport. Eu neștiind, eram totuși micuț. Nu e foarte ușor să fii antrenat de tată, pentru că apar tot felul de discuții, de mici situații în care lumea poate să creadă că a fost părtinitor cu mine, dar tot ce am făcut eu în cariera mea de jucător i se datorează 99% tatălui meu, iar în cariera de antrenor totul a plecat de la tatăl meu și pe această cale îi mulțumesc frumos”.
Sergiu Stancu: „Domnilor, opriți-vă! Stop război!”
La finală au fost prezenți și zece copii ucraineni. În vârstă de 12 ani, aceștia joacă la Ruh Lviv și se aflau în turneu cu antrenorii lor la Brașov în momentul izbucnirii războiului din țara lor natală. Apariția lor în sală i-a emoționat pe toți cei prezenți. Originar din Republica Moldova, Vasile Talpă (30 de ani) le simte acut durerea.
Am simțit durerea lor. Ei sunt singuri, departe casă, departe de familie, e o durere mare pentru ei. Mă bucur că sunt aici, că sunt în siguranță și mă bucur că România îi ajută – Vasile Talpă, voleibalist Arcada Galați, câștigătoarea Cupei României
„Sincer, am avut emoții mari, mi s-a făcut pielea de găină. E o situație neplăcută, sunt total împotriva a ceea ce se întâmplă în Ucraina, nu pot să înțeleg. A zis Gică Hagi la un moment dat: Domnilor, opriți-vă. Nu e normal ca în secolul acesta să existe aceste probleme de grandomanie, de putere a unor persoane din această lume” a afirmat Sergiu Stancu, pe care-l leagă sentimente puternice de Ucraina pentru că este locul unde a debutat anul trecut ca selecționer al naționalei masculine de volei: „Cu naționala României am jucat la Zaporoje, un oraș foarte primitor, ne-am simțit foarte bine acolo. Un oraș mare, unde din păcate știți ce s-a întâmplat. Deci, încă o dată: Stop Războiului. Trebuie să se pună oamenii de acord, pentru că prea multă lume suferă, dar să se oprească odată”.
Urmează Final Four-ul Cupei României la volei feminin
Foarte mulțumit de cum a fost organizat acest Final Four al Cupei României, președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, spune că asta e linia pe care se va merge de acum înainte. Iar primul pas va fi făcut în 19 și 20 martie, când va avea loc Final Four-ul Cupei României la volei feminin: „Am învățat nevoia de a face și puțin show în orice eveniment și în această idee vor fi organizate toate evenimentele create de Federația Română de Volei. Urmează Cupa României la feminin peste o săptămână, care va fi la același nivel”.
Pentru șeful voleiului românesc, întâlnirea de duminică este dătătoare de speranțe, pentru că pe teren s-au aflat mulți componenți ai echipei naționale a României. „Mi s-a părut că au avut evoluții bune spre foarte bune. Și nivelul jocului a fost unul ridicat, au dat un semnal frumos, pozitiv pentru calitatea jocului, care nouă ne dă speranțe pentru ceea ce urmează în vară, adică participarea la Silver League și calificarea la Campionatul European” a precizat Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.