„El este urmașul lui Ronnie O’Sullivan”. Un chinez de 19 ani a cucerit lumea snookerului

Zhao Xintong este jucătorul de snooker care la 19 ani a primit mai multe laude decât alții într-o carieră întreagă. Tânărul chinez e comparat tot mai des cu marele Ronnie O’Sullivan, iar talentul îl recomandă să ajungă lider mondial în următorarele sezoane.

Zhao Xingtong, noul jucător minune din snooker

După ce sextuplul campion mondial Steve Davis a spus că nu a mai văzut pe nimeni atât de bun la vârstă lui, nici măcar pe Ronnie O’Sullivan, un alt jucător consacrat i-a făcut o analiză lui Zhao. Barry Hawkins, finalist al Campionatului Mondial în 2013, a vorbit în această săptămână despre Zhao Xintong: „Iese în evidență printr-un talent pe care ceilalți chinezi nu l-au avut până acum. Zhao e foarte ofensiv, încearcă o mulțime de lovituri fanteziste, și poate că aici mai are de lucrat. Sunt sigur că odată cu trecerea timpului va învăța și cum să gestioneze un meci din punct de vedere tactic”, a declarat sportivul de 37 de ani pentru Reuters. 

Ronnie despre Zhao: „E un jucător senzațional”

Pe lângă caracterizarea stilului de joc, Hawkins iî prevede lui Xintong un viitor strălucit: „Este un viitor campion mondial, emană o încredere incredibilă. Parcă îl văd pe Ronnie O’Sullivan când avea aceeași vârstă. E adevărat că Ronnie câștigase mai multe turnee până la 19 ani, însă Zhao e urmașul lui”. De asemenea, însuși O’Sullivan a vorbit la superlativ despre Xintong, după meciul direct din acest an (4-3 pentru englez): „Mi-a făcut plăcere să îl urmăresc la masă. E un jucător senzațional, punctează fără să stea pe gânduri și deține toate loviturile în arsenal”, a spus campionul în vârstă de 40 de ani despre cel care promite să-i calce pe urme.

Xintong, la un pas să-l învingă pe O’Sullivan în primul meci jucat ca profesionist

Zhao și-a început cariera în snookerul mare în acest sezon, jucând primul său meci din postura de profesonist chiar în fața lui Ronnie O’Sullivan, la Openul Angliei. Ronnie a fost ținut în șah de tânărul său adversar, care a avut chiar șanse să câștige meciul, dar favoritul s-a impus până la urmă cu 4-3. Jocul asiaticului a fost fermecător, la fel de rapid precum al lui O’Sullivan (sub 15 secunde pe lovitură), comentatorii partidei concluzionând că Xintong arată precum un sportiv de Top 8 mondial. Xintong se află deocamdată poziția a 85-a în clasament, dar se anunță o ascensiune fulminantă a chinezului născut la Shaanxi.

 

Publicat: 05 11. 2016, 13:21
Actualizat: 05 11. 2016, 13:22