Din prietenia și rivalitatea Danielei Dodean (21 de ani) cu Eliza Samara (20 de ani) s-a născut cel mai tare tandem din tenisul de masă feminin european. Duoul șlefuit la centrele olimpice din Bistrița și Constanța a cucerit ieri aurul în proba de dublu a Europenelor de la Stuttgart, după 4-0.
Anticipat parcă de bronzul european de la St. Petersburg din urmă cu un an, triumful reprezintă atât succesul cuplului ieșit din ou (cel mai tânăr din Germania) în bătălia cu experimentatele reprezentante (mai mult asiatice naturalizate) ale continentului, dar întărește și ideea conform căreia sportul intern cu mingea de celuloid deține reale talente .”Jucăm împreună de la 11 ani și medalia reprezintă noi pentru un triumf uriaș pentru că abia am terminat junioratul. Ne-o doream foarte mult și consider că am trecut de un hop mare. Nu prea avem timp de sărbătorit, pentru că peste patru zile vom evolua cu echipa de club (n.r. – Sandonatese – Italia) în Champions League”, ne-a declarat Samara. „Eliza și Dana reprezintă, conform specialiștilor, șansa Europei pentru a bate China, peste trei ani, la JO de la Londra”, conchide președintele FRTM, Cristinel Romanescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER