Fosta mare cantoare Elisabeta Lipă (57 de ani) a primit din partea redacției ProSport premiul Hall of Fame!
În 20 de ani de carieră sportivă, a cucerit în total opt medalii olimpice, între care cinci de aur, la care se adaugă cele 13 medalii (1 de aur, 10 de argint și 2 de bronz) obținute la Campionatele Mondiale.
Elisabeta Lipă are, de asemenea, în palmares 25 de titluri de campioană națională, fiind port-drapelul delegației României la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) și Atena (2004).
Toate aceste rezultate extraordinare i-au fost recunoscute și de către Federația Internațională de Canotaj Academic, care i-a atribuit în anul 2000 titlul de „Canotoarea Secolului XX”.
Este un nume de referinţă în sportul românesc şi, în acelaşi timp, fost preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo şi actual conducător al Federaţiei Române de Canotaj.
„Mulțumesc mult tuturor. Am demonstrat că nimic nu este imposibil. Sper că acest ciclu olimpic să fie mai performant, să avem obiective noi în canotaj.
Acum am văzut că pandemia ne-a speriat. Dar am învățat să trăim cu ea. Să dea Dumnezeu să avem un Paris plin de medalii. Avem multe dorințe, pentru că toți muncim și ne dorim performanțe.
Pot să spun că am câștigat președinția FR de Canotaj din 2009, am luat la pachet un lot masculin inexistent și o singură sportivă calificată la Jocurile Olimpice. Asta acum 12 ani, normal că știam că nu va fi ușor. Un campion se crește greu, unitatea de măsură sunt ciclurile olimpice. Am încercat toate variantele posibile.
Sper ca acest curaj să nu mă părăsească în următorii ani, să am ambiție însă când vin greutățile îmi vine să renunț! Dar când mă uit la generația asta de copii cât își doresc, imediat acest gând îmi iese din cap.
Se poate mai mult în 2024 decât în 2021, dar nu se poate oricum. Sportul de înaltă performanță are nevoie de multe lucruri. Avem nevoie ca în colectivile tehnice să avem cei mai buni specialiști. Formula completă, cercetare… Și ne descurcăm destul de greu”, a declarat Elisabetă Lipă pentru ProSport.
Elisabeta Lipă s-a născut la 26 octombrie 1964, în localitatea Siret, judeţul Suceava. Canotoare în perioada 1980-2004, a obţinut în activitatea competiţională cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice (Los Angeles – 1984, Barcelona – 1992, Atlanta – 1996, Sydney – 2000, Atena – 2004), două medalii de argint la Jocurile Olimpice (Seul – 1988, Barcelona – 1992), o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Seul -1988, 19 medalii la Campionatele Mondiale de juniori şi seniori, cinci titluri de campioană mondială, peste 20 titluri de campioană naţională şi balcanică.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo, România a avut un bilanţ de patru medalii, dintre care trei au fost câştigate de canotori: una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi două medalii de argint, la dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari). Cea de-a patra medalie a fost cucerită de Ana-Maria Popescu, la spadă feminin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER