Elisabeta Lipă a trecut în rezervă și nu va mai reveni la CS Dinamo după ce își va încheia mandatul de ministru. „Am stat 7 ani și m-am dedicat mai mult de sută la sută la CS Dinamo”

Președintele Klaus Johannis a semnat azi (20 decembrie) decretul privind încetarea, la data de 23 decembrie, a raporturilor de serviciu ale chestorului de poliție Elisabeta Lipă (52 ani) cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Practic, după ce își va încheia mandatul la MTS, cvintupla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, nu se va reîntoarce în fruntea clubului CS Dinamo, așa cum era de așteptat!

„Săptămâna trecută mi-am depus raportul de trecere în rezervă. M-am tot gândit, m-am și răzgândit, dar până la urmă am decis să fac acest pas. De la 16 ani muncesc la cel mai înalt nivel fără întrerupere. Am în spate 24 de ani de activitate sportivă, 11 ani i-am petrecut în structurile MAI și de un an și o lună sunt în această funcție onorabilă (n.r. ministru al Tineretului și Sportului). Acesta este momentul să mă retrag”, ne-a declarat ministrul Elisabeta Lipă.

Prezentă la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă a plecat de la conducerea CS Dinamo în urmă cu un an și o lună, când a fost cooptată de Dacian Cioloș în Guvernul României. „Detașarea” a venit după 7 ani în care s-a aflat în fruntea CS Dinamo. „Am plecat de la CS Dinamo de un an și o lună și sper să rămână acolo unde l-am lăsat. Sportul românesc trece printr-o perioadă nefastă, lumea sportului este dezbinată, dar numai împreună ne putem reveni. Dinamo este un club cu greutate, un club care presupune foarte multă dăruire, nu poate fi condus de oricine și oricum. Îmi doresc să fie motorul sportului românesc, dar un motor în adevăratul sens al cuvântului, nu să ne bucurăm că suntem mai buni decât alții. Valoarea se reflectă la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale și Europene”, a declarat Elisabeta Lipă pentru ProSport.

Fosta canotoare a plecat de la CS Dinamo lăsând în spate o sală pentru jocuri sportive, un bazin de înot, terenuri de tenis funcționale timp de 12 luni pe an, toate ridicate în mandatul de cei 7 ani.

„Am modernizat și consolidat Pavilionul Central, s-a mai făcut o sală de fitnees, am făcut ordine în Parcul Dinamo pentru că acolo parca cine și unde vroia. Acum este o parcare care produce venituri pentru club. Am renovat bazinul descoperit, sala de lupte, am lăsat un început la sala de gimnastică, necontinuat însă în ultimul an. Toate produc venituri proprii. Am readus cantina la Dinamo, sportivii noștri mâncau în toate părțile, am reușit să reglez problemele între CS și FC Dinamo, fiecare știe acum ce are de făcut. Nu în ultimul rând, am lăsat proiect pentru stadionul Dinamo în vederea organizării Campionatului European din 2020”, a continuat Elisabeta Lipă, care a mai adăugat că, pe linie sportivă, acum toate secțiile au și grupe de juniori. „Am stat 7 ani și m-am dedicat mai mult de sută la sută la CS Dinamo”, a concluzionat ministrul MTS, care se află la sfârșit de mandat și în Guvernul României. Dacă va continua într-un alt cabinet Cioloș ori ba, rămâne de văzut în următoarele zile, însă sunt toate premisele că partidul care a câștigat alegerile parlamentare în această lună va prelua și conducerea în Guvernul României.

Publicat: 20 12. 2016, 14:48
Actualizat: 21 12. 2016, 10:44