Elisabeta Lipă i-a pus gând rău lui Ionuț Stroe: „Îl băgăm pe domnul ministru în cantonament, poate chiar închis, să vadă cum e cu mască pe față!” ? | VIDEO

Sportivii din cadrul federației de canotaj răsuflă ușurați! Joi, 18 iunie, odată cu noile măsuri de relaxare, aceștia au putut începe antrenamentele normale. Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, a avut un mesaj amuzant la adresa ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe.

Fosta canotoare a declarat că șeful MTS ar trebui să fie „închis” cu mască pe față, pentru a vedea și el cât de greu a fost în izolarea impusă de pandemie.

Elisabeta Lipă i-a pus gând rău lui Ionuț Stroe

Elisabeta Lipă susține că atât sportivii care au intrat în pregătire, cât și personalul bazei au fost testați pentru COVID-19.

„Îl băgăm pe domnul ministru în cantonament, poate chiar închis, să vadă cum e. De 3 luni de zile sportivii noștri s-au pregătit acasă două luni și de o lună se pregătesc aici, circuit închis, toată lumea izolată, cu măști la masă, cu mască pe față de la masă. Să vadă și domnul ministru, că domnul Covaliu știe. Sportivii când au intrat în pregătire au fost toți testați. Personalul bazei a fost testat, deci n-a rămas nimeni netestat. După aia s-au luat toate măsurile de siguranță în ceea ce privește circuitul alimentelor și tot ceea ce deservește buna funcționare a bazei sportive.

Anul acesta suntem fericiții câștigători ai organizării campionatului balcanic pentru juniori la Iași, în august, iar în septembrie avem campionatele europene de juniori, campionatele europene de tineret, iar în luna octombrie, avem campionatele europene de seniori.

Cu siguranță că vom avea cea mai mare delegație la Tokyo, am calificat bărcile mici și la fete și la băieți, au rămas în picioare pentru anul viitor și tot atunci, în luna mai, vom avea o regată de calificare și acolo vom avea 8-urile de fete și băieți și bărcile de 4”, a declarat Elisabeta Lipă.

 

Publicat: 18 06. 2020, 15:16
Actualizat: 18 06. 2020, 15:54