Sâmbătă, la peste 14.000 de kilometri distanță, după alte două zile, un arbitru a fost răpus tot în timpul unui meci de cricket, în ultima etapă a campionatului israelian. Hillel Oscar, oficialul meciului, a fost lovit în gât de o minge trimisă de un batesman, post pe care evolua și Phil Hughes. Într-o țară în care cricketul este jucat doar la nivel amator, într-o ligă care împrumută jucători de pluton din Noua Zeelandă, India și Africa de Sud, potrivit bbc, fostul căpitan al naționalei Israelului a murit, la 58 de ani, la spitalul Barzilai din Ashkelon.
Hillel Oscar a primit primul ajutor de la jucători, iar medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze timp de o oră, înainte de a-l muta la spital, pentru un ultim efort, înainte de a pronunța decesul. Meciurile de cricket sunt arbitrate de doi sau trei arbitri – în cazul în care meciul este televizat, al treilea oficial este însărcinat cu elucidarea fazelor controversate ale meciului la proba video. Spre deosebire de jucători, oficialii nu poartă căști de protecție, dar chiar și așa, aciidentele sunt foarte rare.
Cricket Australia a amânat primul meci test al naționalei împotriva Indiei, Elton John i-a dedicat o piesă lui Hughes, în concert
Cricket Australia a amânat meciul test de marți al naționalei de la Antipozi, împotriva selecționatei Indiei, pentru ca jucătorii săi să poată jeli moartea lui Phil Hughes, cel care viza o revenire în 11-le de bază al echipei australiene, a anunțat CNN. „Sunt circumstanțe extraordinare și nu putem aștepta ca jucătorii să fie gata din punct de vedere emoțional pentru un meci test la o zi după ce i-au spus ultimul adio unui coechipier„, a punctat James Sutherland, șeful Cricket Australia, potrivit theguardian.com.
Fanii, dar și instituții ale sportului mondial și-au unit forțele pentru a onora memoria lui Phil Hughes
Omagiile pentru Phil Hughes continuă, bâte de cricket fiind plasate în semn de omagiu pe terenuri de tenis sau de fotbal peste tot în lume. Elton John i-a dedicat lui Phillip Hughes, în timpul unui concert din Munchen, piesa Don”t Let The Sun Go Down On Me, potrivit dailymail.co.uk. „Vreau să îi dedic această melodie lui Phil, echipei Australiei și jucătorilor australieni de cricket, pentru că mi-au adus atâta bucurie în trecut. Lui Sean Abbott (n.r. – jucătorul care a trimis mingea care i-a fost fatală lui Hughes) tot ce pot să îi transmit este că îi va lua mult timp să treacă peste acest moment, dar are un viitor imens în față, așa că, >”, a spus de pe scenă sir Elton john.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER