Emoții, accidentări și apărări puternice! Ravens și Seahawks merg mai departe în play-off-ul NFL
Baltimore Ravens și Seattle Seahawks s-au calificat în runda divizională a play-off-ului NFL, după ce au câștigat aseară cu Indianapolis Colts, respectiv Washington Redskins.
*Ravens a câștigat cu 24-9 în fața lui Colts, într-un meci în care oaspeții nu au marcat nici măcar un touchdown
*Debutantul Andrew Luck a aruncat pentru 288 de yarzi, însă recieverii săi n-au ajuns în end zone
*Washington a pierdut cu 14-24, după ce antrenorul Mike Shanahan s-a încăpățânat să-l folosească pe Robert Griffin, deși acesta era accidentat
Un joc care nu trebuia pierdut
29 martie 1984 va rămâne drept una dintre cele mai controversate date din istoria NFL. Atunci, la ordinul patronului Jim Irsay, Baltimore Colts s-a mutat în Indianapolis, din cauza neînțelegerilor dintre Irsay și conducerea orașului din Maryland. Totul s-a făcut pe furiș, într-o noapte, când o armată de muncitori a încărcat în camioane toate obiectele aflate în posestia echipei, mutându-le la Indianapolis. Evident, suporterii lui Baltimore, fani înfocați, nu au uitat nici măcar o secundă ceea ce s-a întâmplat. Iar după ce în 1996, Art Modell a mutat-o pe Cleveland Browns în Baltimore, sub numele de Ravens, suporterii au așteptat cu sufletul la gură o reîntâlnire cu fosta dragoste. Aceasta a venit în 1998, când Ravens a câștigat cu 38-31, însă o simplă victorie în sezonul regulat nu a putut stinge setea de răzbunare. Iar când Colts i-a eliminat pe „corbi” din play-off în 2006, după o victorie cu 15-6, dorința de victorie a devenit și mai mare. Astfel că aseară, pe un „MT&T Bank” arhiplin, gazdele nu aveau cum să piardă în fața „potcoavelor”, cel puțin în accepțiunea suporterilor gazdă.
O legendă spune „rămas bun”
Iar când omul cu a cărui carieră se confundă practic istoria echipei, Ray Lewis (foto dreapta, 37 de ani) anunță că acesta va fi meciul de adio în Baltimore, având în vedere că echipa din Maryland nu va mai evolua în acest sezon pe teren propriu, Ravens nu are cum să piardă. Calculele hârtiei s-au confirmat și în teren. Aseară, gazdele s-au impus cu 24-9, grație unui efort incredibil al defensivei. O mică paranteză însă. În NFL au existat puțini jucători care și-au dedicat întreaga carieră unei echipe. Tom Brady este unul dintre aceștia. Nici măcar Peyton Manning sau Brett Favre, doi quarterbacks legendari contemporani, nu au rămas la Colts sau Packers întreaga carieră. Jerry Rice sau Joe Montana, doi dintre cei mai buni jucători din istoria NFL, nu și-au încheiat cariera la echipa la care au debutat. Însă Lewis, unul dintre cei mai buni jucători pe postul de linebacker din istorie, va rămâne în istoria celor de la Ravens. Aseară, el a revenit după ce și-a rupt tricepsul în meciul cu Dallas Cowboys, din 14 octombrie. „Ray nu va reveni în acest sezon„, au spus atunci oficialii lui Ravens, care au neglijat foamea de succes a lui Lewis. O foame care l-a propulsat pe linebacker-ul de 37 de ani în echipa de start aseară. Iar căpitanul lui Ravens, care e considerat aproape un antrenor și are drept de veto pentru noile achiziții, nu a dezamăgit.
Experiența și defensiva au câștigat meciul
Ray Lewis, Ed Reed, Terrell Suggs și Bernard Pollard. Nu multe echipe ar reuși un meci bun în fața unei astfel de defensive motivate și sănătoase. Cel puțin nu o ofensivă a unei echipe care a strâns în acest sezon 26 de jucători noi, dintre care 9 debutanți. Nu o echipă care are un quarterback foarte valoros și inteligent în persoana lui Andrew Luck, dar fără experiență în play-off. Calculele hârtiei s-au confirmat aseară, când Colts nu a înscris decât 9 puncte, toate venite în urma unor field goal-uri transformate de experimentatul Adam Vinatieri. Totuși, Luck (28 de pase completate / 54 de pase încercate, 288 yarzi completați) a reușit un meci bun la debutul în play-off. Însă experiența și-a spus cuvântul. După ce nu a primit nicio minge de la quarterbackul Joe Flacco în prima repriză, widereciever-ul Anquan Boldin (foto, la minge, stânga) a explodat în partea secundă, prinzând 5 pase pentru 145 de yarzi, inclusiv un touchdown în colțul terenului, care a decis, în cele din urmă meciul. O victorie mare pentru Ravens, care se pregătește de un meci greu cu Denver Broncos, în runda următoare a play-off-ului. Broncos, care are și avantajul terenului propriu, a câștigat meciul disputat în acest sezon între cele două echipe cu 34-17, chiar pe terenul lui Baltimore, pe 16 decembrie.
Griffin, un QB mobil și talentat
Andrew Luck și Robert Griffin III sunt principalii candidați la titlul de cel mai bun debutant al sezonului. Cei doi quarterbacks, draftați pe pozițiile 1 și 2 în acest sezon de Indianapolis Colts, respectiv Washington Redskins, au avut un an de vis, doborând recorduri în ceea ce privește numărul de yarzi pasați de un QB debutant (Luck – 4,374) sau de yarzi alergați de un QB debutant (Griffin – 815). Ambii se calificaseră în runda wild-card a play-off-ului, după o serie excelentă pe final de sezon. Dintre cei doi, Griffin avea cele mai mari șanse pentru victorie aseară, mai ales că juca pe teren propriu. Însă tânărul de 22 de ani, care a absolvit colegiul Baylor, se resimțea de o accidentare mai veche la genunchi, suferită chiar în meciul cu Baltimore Ravens, câștigat cu 31-28 de Redskins. O accidentare care îi răpea din mobilitatea cu care obișnuise, cei peste 800 de yarzi alergați de Griffin în acest sezon fiind o performanță remarcabilă pentru un quarterback. Atunci, Griffin a revenit pe teren după ce a fost lovit dur în genunchi de Haloti Ngata, decizia fiind luată de antrenorul Mike Shanahan, după consultări cu medicul James Andrews. Însă înainte de meciul de ieri cu Seahawks, Andrews a declarat pentru „USA Today” că nici măcar nu-l consultase pe Griffin, stârnind o furtună înaintea partidei.
A jucat până s-a accidentat
După primul sfert, totul părea că merge bine pentru Redskins. Gazdele conduceau cu 14-0, iar Pete Carroll, antrenorul lui Seahawks, unde QB-ul debutant Russell Wilson nu reușise absolut nimic, nu înțelegea nimic. Singura problemă pentru Redskins era chiar sănătatea lui Griffin (foto dreapta, în alb), care se resimțea la genunchi, după câteva lovituri mai puternice încasate, ultima chiar la pasa pentru al doilea touchdown. Iar de aici, dezastrul. Griffin nu și-a mai revenit, iar Redskins nu a câștigat decât 11, respectiv 27 de yarzi în sferturile 2 și 3. Iar până Griffin nu și-a agravat accidentarea, încercând să prindă o minge cu 6 minute și 25 de secunde rămase de jucat în sfertul 4, Shanahan nu l-a scos de pe teren. Atunci, quarterbackului i-a fugit genunchiul pe terenul moale. Griffin nu s-a mai putut ridica, deși spectatorii îi cântau numele. Decizia lui Shanahan a fost criticată dur de presa americană și neînțeleasă de fani, mai ales că Griffin își pierduse mobilitatea, principalul său avantaj, dar și din cauza faptului că agravarea accidentării i-ar putea pune probleme chiar în următorul sezon. Practic, Shanahan a riscat viitorul echipei pentru un singur meci. „Robert mi-a spus că este doar lovit, nu accidentat. Am mers pe mâna lui. Mi-a spus că poate alerga și că e ok”, s-a apărat Shanahan, dând vina pe quarterbackul care a încercat să joace. Astfel, Griffin a terminat cu doar 105 yarzi (84 pasați și 21 alergați), una dintre cele mai slabe performanțe din carieră. După accidentarea quarterbackului titular, Redskins nu a marcat niciun punct, primind în schimb 24. Un record negativ pentru franciza din capitala Statelor Unite! Iar RGIII a pierdut duelul cu Russell Wilson (15/26 cu 187 yarzi), care a ajutat-o pe Seahawks să câștige primul meci în play-off în deplasare din ultimii 30 de ani. Însă pentru Seattle urmează meciul cu Atlanta Falcons (13-3), echipa cu cel mai bun record din sezonul regulat, alături de Denver Broncos.
Play-off
AFC (American Football Conference)
Wild Card
4 Baltimore Ravens – 5 Indianapolis Colts 24-9
3 Houston Texans – 6 Cincinnati Bengals 19-14
Play-off-ul divizional
1 Denver Broncos – 4 Baltimore Ravens (sâmbătă, 12 ianuarie, ora 23:30)
2 New England Patriots – 3 Houston Texans (duminică, 13 ianuarie, ora 23:30)
*Cifrele din fața echipelor reprezintă poziția finală în cadrul Conferinței în sezonul regulat.
NFC (National Football Conference)
Wild Card
4 Washington Redskins – 5 Seattle Seahawks 14-24
3 Green Bay Packers – 6 Minnesota Vikings 24-10
Play-off-ul divizional
1 Atlanta Falcons – Seattle Seahawks (duminică, 13 ianuarie, ora 20:00)
2 San Francisco 49”ers – 3 Green Bay Packers (duminică, 13 ianuarie, ora 03:00)
*Cifrele din fața echipelor reprezintă poziția finală în cadrul Conferinței în sezonul regulat.