Portarul ceh de hochei pe gheață, Dominik Hasek, aflat la final de contract cu Spartak Moscova în campionatul Rusiei, a anunțat că, la 46 de ani, a decis să-și ia o pauză de un sezon, însă a menționat că nu se retrage din activitate, informează AFP.
„Nu am primit nicio ofertă satisfăcătoare. De aceea am decis să nu mai joc hochei în acest an”, a declarat campionul olimpic de la Nagano, din 1998, pentru cotidianul praghez Sport.
„În niciun caz nu mă retrag. Îmi ofer o pauză înainte de a reveni, cel puțin un sezon”, a adăugat Hasek, care este și dublu câștigător al Cupei Stanley cu Detroit Red Wings, în 2002 și 2008.
Hasek a petrecut 20 de sezoane în NHL, la Detroit, la Chicago Blackhawks, Buffalo Sabres și Ottawa Senators. El a câștigat de șase ori trofeul Vezina, pentru cel mai bun portar din NHL, și de două ori trofeul Hart, pentru jucătorul cel mai util echipei.
Înainte de a disputa sezonul 2010/11 la echipa din Moscova, Hasek a câștigat titlul de campion al Cehiei cu formația la care a debutat, HC Pardubice.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER