Eroul Raliului Dakar. Povestea primului sportiv paraplegic care termină cel mai dur rally-raid din lume

Eroul Raliului Dakar. Povestea primului sportiv paraplegic care termină cel mai dur rally-raid din lume
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raliul Dakarul adună, an de an, la start, sportivi cu povești extraordinare de viață. Povești în  care dorința de a fi cel mai bun depășește obstacolele pe care destinul le presară în calea fiecăruia. Ambiție, hotărâre, mult curaj și o încredere nebunească în propriile puteri, totul transformat în lecții de viață ce pot fi exemplu pentru mulți dintre cei mai tineri.

Pentru Albert Llovera, Dakarul reprezintă pariul cu el însuși, un triumf asupra destinului care l-a încercat cumplit. Sportiv de performanță cu o carieră în plină ascensiune în schiul alpin,  Albert Llovera a suferit, în timpul unui concurs un grav accident ce l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. Avea 18 ani și toată lumea i se prăbușea. Puștiul originar din Andorra nu a renunțat însă la visul lui și s-a ridicat, mai puternic. Câțiva ani mai târziu avea să urce pe podiumul competițiilor automobilistice, mai întâi la juniori, după care avea să treacă la Campionatul Mondial de Raliuri. Llovera este singurul pilot cu dizabilități care participă în această competiție și se bate de la egal la egal cu sportivii obișnuiți. Mai mult, la ediția 2015 a Dakarului, acesta și-a împlinit visul de trece linia de sosire a celui mai dur rally-raid. El a terminat pe locul 41 la clasa auto și l-a avut copilot pe ibericul Alex Haro Bravo.

„Trebuie să îți accepți destinul”
Albert Llovera (48 de ani) nu este adeptul cuvintelor mari. Nu se consideră erou. Nici supraom. Nici cel care a stat față în față cu moartea și a învins. Vorbește despre el ca despre un tip obișnuit, care iubește suficient de mult sportul pentru a nu-i purta pică pentru faptul că l-a condamnat la scaunul cu rotile. Iubește sportul pentru că a luptat să rămână în mijlocul lui și acesta l-a răsplătit cu podiumuri, victorii și o viață nouă. „Astfel de evenimente te schimbă, te fac să vezi viața cu alți ochii. Dacă vei căuta vinovați pentru ceea ce ți s-a întâmplat sau dacă te vei întreba tot timpul de ce eu, îți vei irosi viața într-un mod nu tocmai plăcut. Întotdeauna am încercat să lupt pentru lucrurile în care am crezut, să încerc să arăt că un scaun cu rotile îți poate schimba definitiv viața, dar nu te poate face prizonierul lui”, explică Llovera.


Albert a fost felicitat pentru evoluția din Dakar de către „greii” competiției, Peterhansel și Despres

De la Jocurile Olimpice în scaunul cu rotile
Avea 17 ani și participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sarajevo (1984) din postura de cel mai tânăr competitor din istoria întrecerii. Avea în față o carieră promițătoare în schi alpin, un drum care avea să se frângă doar un an mai târziu, pe 15 mai, tot la Sarajevo, la Cupa Europei la schi. În timpul unei coborâri, în concurs, la viteza de 105 km/h se izbește de un parapet, se accidentează grav și rămâne paralizat de la brâu în jos. „Totul s-a schimbat din acea clipă. Sunt momente peste care treci greu la început, nu-și găsești un rost în viață, contează mult ajutorul celor apropiați. Treci prin toate stările, de la disperare la depresie, la speranță, iar la depresie, însă în momentul în care iei lucrurile așa cum sunt și îți accepți destinul, totul devine mai ușor”, spune acesta. A urmat o perioadă grea de recuperare la spitalul Vall d”Hebron în Barcelona și i-a trebuit un an ca să își revină. Gândul însă îi zbura spre sport.  Un alt sport. A încercat să facă întâi baschet, apoi a trecut la sporturile cu motor, unde s-a lovit de un alt obstacol. „Nu au vrut să îmi dea licența de pilot pe motiv că nu pot concura alături de sportivii obișnuiți. Nu se mai văzuse așa ceva până atunci. Abia după doi ani jumătate am reușit să obțin acordul de a participa la cuse. Sunt primul sportiv cu dizabilități din lume care a obținut acest drept”, spune cu mândrie.

Fata lui, atletă de performanță
 În 1987, la doi ani de la accident devine campion național al Andorrei la quad-uri. Ședintele de recuperare, combinate cu cele de kinetoterapie și antrenamentele riguroase îl fac competitiv și în alte discipline ale motorsportului. În 1991 a început să participe în cursele pe circuit, ca după 8 ani să devină campion al Andorrei și al Cataloniei. Conducând doar cu mâinile, o mașină special adaptată, Albert a devenit singurul pilor paraplegic din lume ce a câștigat titluri în competițiile oficiale.  În 2001, cu ajutorul celor de la FIAT avea să debuteze în Campionatul Mondial de Raliuri  destinat juniorilor. Apoi a trecut firesc spre Campionatul Mondial de Raliuri, unde, la prima participare, avea să termine pe locul cinci, în Raliul Mexicului. Viața a continuat și în afara sportului: și-a terminat studiile, a devenit doctor ortoped, s-a căsătorit și a devenit tatăl unei fete, Cristina. „Trebuie să te bucuri de lucrurile pe care viața ți le oferă și să le iei așa cum sunt. Mă consider un om fericit și simt acest lucru în fiecare zi, când mă uit la familia mea și la prietenii care mă înconoară”, explică el. Fata lui, Cristina este sportiv de performanță și practică atletismul. Ea a participat la Jocurile Olimpice de la Londra în proba de 100m.


Albert și fiica lui, Cristina, și ea sportiv de performanță

  • Llovera concurează la Campionatul Mondial de Raliuri Super 2000 (este o categorie de mașini mult mai apropiat de mașinile de serie, iar în unele etape din Campionatul Mondial de Raliuri se face clasament special pentru acest tip de mașini), dar și în Campionatul de Raliuri al Spaniei , cu un Fiat Stilo.


A învins și Dakarul
Până în acest an, Dakarul a fost singura competiție care i-a rezistat. După două participări în care a fost nevoit să abandoneze, în 2007 și 2014, Llovera a reușit anul acesta să-și îndeplinească visul și să termine cea mai dificilă competiție de rally-raid din lume. Participant la clasa auto, cu un Optimus MD 06 Buggy MD Rallye, Llovera și copilotul Alex Haro Bravo au terminat pe locul 41. Mașina a fost special adaptată pentru Llovera, pe volanul normal fiind puse două cercuri, unul pentru a accelera și unul pentru a frâna. Mai mult, el a înregistrat timpi buni în mai multe etape ale ediției din 2015, reușind să obțină al treilea cel mai bun timp în Salar del Unyui, câmpia de sare de la 3658 de metri altitudine, unde mulți dintre concurenți au abandonat. „Când stai între 10 și 14 ore într-o mașină unde temperatura ajunge la 50, 60 de grade și este scuturat în toate părțile, e foarte greu. După o zi de Dakar ajungi într-un bivuac unde nu ai unde să mergi să mănânci, e praf, căldură, nu ai nimic pregătit, atunci mă simt ca și cum aș avea Dakarul meu personal. Dar faptul că ești la finiș, că te afli printre învingători, te face să uiți totul”, spune Llovera.

  • Organizatorii Raliului Dakar i-au permis lui Llovera să aibă  de-a lungul competiției o rulotă unde să doarmă și să se spele.


Învingător „Fără limite”
Llovera a învățat să trăiască cu handicapul lui și a arătat asta în dorința de a depăși orice obstacol. Mai mult, acesta și-a povestit, cu sinceritate și umor, viața și lupta pe care a dus-o cu destinul în cartea „No limits”. Llovera a fost protagonistul a două documentare, „Lumea e a ta”, nominalizat la Premiile Goya în 2005 și „Albert Llovera – aripile păsării Phoenix”, în colaborare cu actorul Javier Bardem.

 

  • Llovera se implică în numeroase acțiuni sociale și oferă întotdeauna ajutorul celor aflați în aceeași condiție ca el


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Bodi, Beinur şi clanul Caranilor, „încolţiţi” de un turc cu pistol. S-a lăsat cu bătaie, dar… i-au „cruţat” viaţa
Alex Bodi, Beinur şi clanul Caranilor, „încolţiţi” de un turc cu pistol. S-a lăsat cu bătaie, dar… i-au „cruţat” viaţa
Gata! I-au pus ”pe masă” 15.000.000 €, iar Dan Șucu a luat decizia
Gata! I-au pus ”pe masă” 15.000.000 €, iar Dan Șucu a luat decizia
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Astrit Selmani, în vizorul unei echipe din Superligă! Atacantul lui Dinamo a fost lăudat de oficialul unei rivale
Astrit Selmani, în vizorul unei echipe din Superligă! Atacantul lui Dinamo a fost lăudat de oficialul unei rivale
OUT de la Rangers. Ianis Hagi, dat afară de clubul scoţian. Fotbalistul a fost pus pe lista de transferuri şi urmează să plece în această iarnă
OUT de la Rangers. Ianis Hagi, dat afară de clubul scoţian. Fotbalistul a fost pus pe lista de transferuri şi…
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
BANCUL ZILEI. – Bulă, eu sunt Moş Crăciun şi pot să-ţi îndeplinesc 3 dorinţe
BANCUL ZILEI. – Bulă, eu sunt Moş Crăciun şi pot să-ţi îndeplinesc 3 dorinţe
Românii care pierd 1.000 de lei la salariu după OUG
Românii care pierd 1.000 de lei la salariu după OUG "Trenuleţ". 2025, anul austerităţii
A MURIT o mare actriță! A fost cea mai FRUMOASĂ din istoria cinematografică
A MURIT o mare actriță! A fost cea mai FRUMOASĂ din istoria cinematografică
Care e, de fapt, averea lui Ion Ţiriac
Care e, de fapt, averea lui Ion Ţiriac
Imagini sfâșietoare! Constantin și Teodora au fost înmormântați împreună, iar micuța Sofia între ei
Imagini sfâșietoare! Constantin și Teodora au fost înmormântați împreună, iar micuța Sofia între ei
Se cutremură România. Călin Georgescu a anunțat în sala de judecată: A zis să fie omorât!
Se cutremură România. Călin Georgescu a anunțat în sala de judecată: A zis să fie omorât!
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei,…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Criză la Manchester City. Guardiola anunţă că „nu va renunţa”
Criză la Manchester City. Guardiola anunţă că „nu va renunţa”
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
Andreea Ignat, Michele Răduță și Daniel Dumitrache se luptă diseară, 20:30, în Finala Chefi la cuțite, pentru trofeul sezonului 14
Andreea Ignat, Michele Răduță și Daniel Dumitrache se luptă diseară, 20:30, în Finala Chefi la cuțite, pentru trofeul sezonului 14
×