Europenele de gimnastică | Rusoaicele Paseka și Spiridonova, britanicii Smith și Thomas și grecul Petrounias, sunt primii campioni pe aparate, la Montpellier
Campionatul European de gimnastică a programat astăzi prima zi a finalelor pe aparate. O zi în care România nu a avut reprezentanți în cele cinci finale, sărituri și paralele, feminin și cal cu mânere, inele și sol, masculin.
Astfel, prima finală a zilei a fost cea de la sărituri, unde elvețianca Giulia Steingruber, noua campioană continentală la individual compus, era marea favorită a competiției. Cu cele mai dificile sărituri din concurs, din 6.4 și 6.3, rusoaica Maria Paseka a întrecut-o însă pe elvețiancă. O medie de 15,250 față de 15,149 și Rusia își adaugă în palmares primul titlu european în întrecerea feminină, la această ediție. Locul trei al podiumului a fost ocupat tot de o rusoaică, Afanaseva, revenită după o accidentare. Ksenia a avut o medie de 14,866, cu o săritură din 6.3 și una din 5.6
A doua finală a zilei a programat întrecerea masculină la cal cu mânere. Aici s-a impus, fără emoții, marele favorit, britanicul Louis Smith ce a obținut 15.800 (dificultate 6.9). El a fost urmat pe podium de armeanul Merdinyan cu 15,333 și italianul Busnari cu 15,500.
În continuare, a urmat unul dintre cele mai spectaculoase aparate din gimnastica feminină, paralele. Aici, s-a impus din nou o reprezentantă a Rusiei, Daria Spiridonova, care a cucerit aurul cu o notă de 15,466. Ea a fost urmată de britanica Rebecca Downie cu 15,233 și de olandeza Sanne Wevers cu 14,200. De altfel, Spiridonova și Downie au ocupat exact aceleași locuri în calificări, surpriza finalei venind de la gimnasta olandeză, care a urcat în finală cu a patra notă.
Finala masculină la inele a fost poate cea mai disputată și echilibrată finală a zilei. Opt finaliști, opt note peste 15,000 și dificultate de peste 6.6. Titlul continental a fost cucerit de grecul Eleftherios Petrounias, mult mai curat în execuție, notat cu 15,866. De altfel, grecul împreună cu ucraineanul Oleg Veniaiev (paralele) au fost singurii gimnaști ce au obținut nota 16,000 în calificări. Petrounias a fost urmat, la egalitate, de francezul Samir Ait Said și Denis Abliazin, ce au obținut aceeași notă, 15,566, fiind notați la execuție cu 8,766, pe un exercițiu cu aceeași dificultate, 6.8.
În ultima finală a zilei, băieții au evoluat pe covorul de la sol. O finală deschisă, în care s-a impus gimnastul cu cea mai curată evoluție, deși a avut cea mai mică dificultate dintre cei opt finaliști. Astfel, campion european la sol a devenit britanicul Kristian Thomas, notat cu 15,166 (dificultate 6.2), el fiind urmat de rusul David Belyavskiy, cu 15,066 și de elvețianul Pablo Braegger, cu 14,941.
Mâine sunt programate finalele la bârnă și sl, feminin și sărituri, bară fixă și paralele, masculin.