Eva, în Top „10″
Tofalvi a încheiat pe locul 11 la sprint și avansează la „general“ în Cupa Mondială. Cea mai valoroasă biatlonistă a României din toate timpurile continuă să strângă puncte prețioase în Cupa Mondială.
În proba de sprint (7,5 km), disputată ieri, la Hochfilzen (Austria), contând pentru etapa a treia a sezonului, Eva Tofalvi (foto) s-a aflat din nou printre principalele protagoniste ale competiției. Tragerea a fost din nou un punct forte al sportivei de la Miercurea-Ciuc, astfel că s-a putut intercala în prima parte a ierarhiei. După cinci focuri care și-au atins ținta la tragerea „culcat”, Eva a mai doborât patru ținte la a doua intrare în poligon, la poziția „picioare”.
La final, Tofalvi a terminat cursa pe un onorant loc 11. De menționat că proba de sprint nu este una dintre specialitățile sportivei, în care schiul fond are o însemnătate mai importantă la obținerea rezultatului final.
Cu această poziție, Eva Tofalvi a reușit să intre în topul primelor 10 sportive ale Cupei Mondiale. În clasamentul general, românca este pe poziția a noua, cu 191 puncte. Lider este rusoaica Svetlana Sleptsova, cu 327 puncte, cea care, de altfel, a și câștigat proba de ieri. Astăzi, de la ora 15:15, în scenă vor intra ștafetele feminine, printre competitoare regăsindu-se și România.