Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat cu o medalie în ultima zi pentru România, obținută de Albert Saritov la lupte libere, dar cum nu se poate mai prost în istoria participărilor, cel puțin după Al Doilea Război Mondial. Delegația tricoloră a ocupat locul 47 în clasamentul pe națiuni, dezastrul sportului românesc fiind total. Unul, de altfel, prefigurat!
Pentru prima dată în istorie, începând cu Helsinki 1952, România nu se mai poate indentifica în lume cu un campion olimpic la individual, medalia de aur fiind adusă de o echipă – spadă feminin. Chiar dacă la ultimele ediții numărul campionilor a fost în scădere, a existat de fiecare dată cel puțin 1-2 sportivi care și-au pus amprenta asupra Jocurilor Olimpice.
În 2004 au fost Cătălina Ponor, Monica Roșu și Camelia Potec, în 2008 au fost Constantina Diță, Sandra Izbașa și Alina Dumitru, în 2012 a strălucit din nou Sandra Izbașa, dar a fost și ediția lui Alin Moldoveanu. Mai mult, la Rio, niciun sportiv român – probe individuale – nu s-a apropiat de medalia de aur, Gabriel Sîncrăian și Albert Saritov fiind totuși la ceva distanță de campionii olimpici. Rezultatele sunt o consecință a faptului că fabrica de campioni ai României a intrat la rândul ei în faliment, vizibil la câțiva ani distanță după ce a fost falimentată și întreaga industrie a țării. Absolut toate lucrurile sunt într-o dependență totală, fie că vorbim de sport, industrie, sănătate, învățământ, etc.
Din datele prezentate mai sus, un aspect iese în evidență. La fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, cel puțin o gimnastă a fost vedeta delegației tricolore. În 2004 a fost Cătălina Ponor, în 2008 și 2012 România a defilat cu Sandra Izbașa. Dar și înainte de 2004 situația a fost asemănătoare, dacă nu chiar și mai bună, gimnastele și-au dovedit măestria în această disciplină: Nadia Comăneci (1976-1980), Ecaterina Szabo (1984), Daniela Silivaș (1988), Lavinia Miloșovic (1992), Simona Amînar (1996-2000), Andreea Răducan (2000).
La Jocurile Olimpice de la Rio, statistica a fost dată brusc peste cap și nu în sensul pozitiv. De fapt, eșecul s-a arătat încă de la Mondialul din 2015, când echipa feminină nu a mai prins Top 8 care i-ar fi asigurat calificarea directă. Și a fost total încă din primăvară, în recalificări, când nu a mai prins nici zona locurilor 9-12. Am asistat practic la cea mai bruscă cădere din istoria sportului românesc, de pe podium la Londra să nu mai prinzi nici locul 12 în mai puțin de 4 ani. Au mai fost și alte echipe care au fost în vârf și apoi au dispărut, cum ar fi naționalele masculine de handbal și volei, dar prăbușirea a fost mai lentă.
Gimnastica a alimentat România la fiecare ediție cu cel puțin 2-3 medalii, iar faptul că la Rio nu a obținut nimic s-a răsfrânt automat și asupra evoluției întregii delegații. Practic, după 16 zile de concurs, căderea României ca națiune în clasamentul pe medalii a fost la fel de dureroasă, de pe locul 27 la Londra, unde oricum s-a considerat că a fost una dintre cele mai slabe ediții, până pe locul 47!
Bine, nu trebuie pus tot eșecul de la Rio în cârca gimnasticii. Acum, după ce tragem linie, constatăm că numai anumite discipline și-au făcut treaba. Tenisul și luptele (revenite pe podiumul olimpic după 24 de ani) au ieșit pe plus, dar și în aceste cazuri rezultatele au venit în anumite conjuncturi. Horia Tecău și Florin Mergea s-au format ca echipă în urmă cu vreo 15 ani, în timp ce la lupte medalia de bronz a venit în urma unei naturalizări. Scrima și halterele s-au menținut la un nivel decent, în cazul spadasinelor putând vorbi și de o nouă școală românească (singura din tot sportul românesc care pare că funcționează), în timp ce canotajul, prin barca de 8+1, a evitat o situație aproape similară cu cea de la gimnastică.
Cum a terminat România în clasamentul pe medalii începând cu Montreal 1976
Dezamăgirile la Rio au fost, alături de gimnastică, atletismul, handbalul și judo, în timp ce kaiac-canoe a „comis-o” grav înainte ca întrecerile să pornească.
Lucrurile sunt cât se poate de grave pentru sportul românesc, iar măsurile trebuie luate în următoarea perioadă. Probabil că anumiți conducători ar trebui să facă un pas în spate, unii după ce și-au dovedit „abilitățile” manageriale, alții după ce au făcut compromisuri, dar oricum lucrurile nu se vor rezolva neapărat prin demisii! România are probleme grave de sistem, de organizare, de mobilizare. Are nevoie de proiecte pe termen scurt, mediu și lung, are nevoie de legi, are nevoie de a-și respecta angajamentele pentru că de multe ori a funcționat după principiul „lasă, că merge și așa!”. Situația pare imposibilă cu un mediu politic corupt și indiferent, dar cine va reuși să miște lucruri devine erou!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER