EXCLUSIV | Arbitrul român Alex Crișan a avut o zi specială la Open-ul Irlandei de Nord. „Ar fi fost prima dată când aș fi avut un maxim. Mi-am dat seama cam târziu. Și da, speram să reușească…”
Alex Crișan este primul arbitru de snooker Class 1 din România. Un nume consacrat deja pe scena internațională a sportului care își are punctul de origine, cele mai multe turnee, cei mai mulți practicanți și fani, în Regatul Unit, Alex Crișan se află în această săptămână în Irlanda de Nord, acolo unde arbitrează meciuri din cadrul celui de-al zecelea turneu de puncte din sezonul competițional 2016 / 2017.
Miercuri, Alex Crișan a fost arbitru la masă în partida sută la sută englezească dintre Joe Perry și Matthew Selt. În primul joc al meciului pe care, ulterior, l-a câștigat cu 4-0, Joe Perry a fost aproape de realizarea primului său break maxim (15 bile roșii, urmate de fiecare dată de bila neagră, apoi închidere masă cu cele șase bile colorate). După mai bine de 12 ani de carieră, ar fi fost o premieră și pentru arbitrul român.
„Ar fi fost prima dată când aș fi avut un maxim, la masă. Mi-am dat seama cam târziu, pe la ultima ‘Roșie’. Am văzut celelalte mese că s-au oprit din joc. Și da, speram să reușească… La cât de mare este masa aia, a nimerit fix unde nu trebuia. Asta este, sper să am și eu un 147 la un moment dat, să sparg gheața„, a declarat pentru ProSport Alex Crișan.
- Alex Crișan a descoperit snooker-ul în 2003. Arbitrajul este al doilea job, profesând și ca specialist în materie de betoane, materiale pentru construcții și finisaje.
- A organizat cursuri de arbitraj de snooker, în România.
- În iunie 2010 a promovat examenul de arbitru internațional Class 2, a arbitrat prima sa finală de Campionat European EBSA, la București, între Luca Brecel (Belgia) și Roy Stolk (Olanda).
- În august 2011 a participat prima dată la un turneu din seria World Snooker – Players Tour Championship, la Furth, în Germania și a arbitrat un prim meci televizat.
- În 2012 a luat examenul de arbitru Class 1 în cadrul Campionatului Mondial de Amatori IBSF (International Billiards and Snooker Federation). A arbitrat finala pe 2 decembrie: Gary Wilson (Anglia) vs. Muhammad Asif (Pakistan).
Alex Crișan, în timpul ediției 2016 a Masters-ului European, de la București. Foto: Cezara Paraschiv / European Masters