EXCLUSIV | Te-ai accidentat? Federația uită de tine și apoi te cheamă la Comisia de Disciplină! Ce a pățit cea mai bună schioare din România e halucinant: „Cum ies din coșmarul ăsta? M-au umilit și și-au bătut joc de mine”
This browser does not support the video element.
Ania Caill, 23 de ani, e cea mai bună schioare a României, dar o accidentare a făcut ca statutul ei să aibă de suferit. S-a întâmplat în decembrie 2016, la Cupa Mondială, iar diagnosticul pentru franțuzoaica de origine română a fost crunt. Genunchiul „praf”, ruptură de ligamente încrucișate și menisc. Opt luni de refacere, timp în care s-a simțit abandonată. Mai mult, a fost chemată în fața Comisiei de Disciplină. Motiv de suspendare nu a existat și a fost repusă în drepturi. Acum a vrut să-și spună povestea!
„Când m-am accidentat aveam antrenor, schi-man (n.red. – cel care îngrijește echipamentul), tot ce trebuie și începea să se vadă. Am făcut niște antrenamente, am fost în top 30 la intermediare pentru Cupa Mondială… Apoi, m-am accidentat, ligament încurcișat și menisc. Am stat opt luni departe, din a șaptea am revenit pe schiuri, dar încet…Oricum, în perioada aceasta nu am avut niciun suport. Am pierdut echipa, însă când am avut ok-ul să încep antrenamentele, am aflat asta. Nu am avut nicio susținere financiară din partea federației și am văzut că nu mai sunt nici pe lista olimpică”, vorbește Ania Caill, episodul respectiv fiind înaintea JO 2018 de la Soci.
Ce a făcut Federația Română de Schi Biatlon? „Când m-am accidentat, am aflat că nu am asigurare, primul lucru grav. De fapt cu un an înainte am aflat asta și am sunat la federație. Am spus ca trebuie să se rezolve fiindca fiind o atletă de acest nivel și în probele de viteză fiind periculos, accidentarea poate veni oricând. Au zis da, facem și am descoperit după un an ca nu aveam. Norocul meu a fost că aveam asigurare din Franța, personală, făcută de mama. Asta m-a salvat și faptul că înainte să schimb, să particip pentru România, eram încă în echipa lor și atunci am beneficiat de recuperare acolo, în Franța…Era totul foarte scump!”.
Comisia de Disciplină
Legătura cu federația s-a rupt, dar a fost chemată la Comisia de Disciplină. „Nu am nici până acum o explicație oficială din partea federației, dar am fost chemată la Comisia de Disciplină, motivul fiind că am insultat sportivii, antrenorii, pe toți. Dar nu am avut niciun comportament nepotrivit…
De fapt, mi s-a spus că am acceptat un antrenor strain, când aveam deja biletul luat pentru Chile (n.red – antrenorii spun că în Chile e benefic, practic e o iarnă în timpul verii în România, e un antrenament perfect pentru sezonul următor). Am zis că plec singură și că antrenorul va veni după mine la o săptămână, dar s-a făcut o întâlnire în Biroul Federal, când eu eram în zbor spre Chile, și când am ajuns am văzut un comunicat în care se spunea că o sa fiu chemată la Comisie. Nu-mi venea să cred”, explică schioarea de 23 de ani.
„Înveți din nou să mergi”
Perioada de refacere a fost dificilă pentru Caill: „După opt luni de pauză e ca și cum înveți din nou să mergi, reînveți să schiezi, o iei de la capăt complet…Ce am făcut? Am adus antrenorul în Chile pe banii mei. Eu am sperat să se rezolve problema până revin de acolo, dar am ajuns până la urmă la Comisia de Disciplină și văzând că e din ce în ce mai rău, am luat un avocat…Totul e o minciună! Cum ies din coșmarul ăsta? M-au umilit și și-au bătut joc de mine”
Componența Comisie? „Juriul? Cineva de la volei, secretarul general al federației, iar șeful juriului nu era din schi aplin. Plus, Dan Cristea, antrenor federal. Nu știam ce să mai zic…eu eram la Dinamo atunci, trebuia să vină și un reprezentant care nu a venit…Cum să mă bat eu cu ei? A fost chiar un coșmar. Credeam că Dan Cristea mă va ajuta, că va fi de partea mea, și de fapt umilința a fost la fel”.
Caill a scăpat de suspendare, dar a primit un avertisment: „Nu au reușit să mă suspende, ca nu aveau motive. Am avut un avertisment unde se spune că nu am respectat programul de lot, că nu am avut un antrenor de lot, că am sunat la secretarul general al federației, ceea ce ca sportiv nu ai voie, dar eu am schimat naționalitatea franceză pentru cea română și de șase ani el e singura legatură. Au zis că de ce să-l sun, păi cu cine să vorbesc atunci?”
„Eu vreau să aduc rezultate României. Dar, dacă nu aș avea sponsori, nu aș avea bani de nimic, mă refer la tot, nici nu mai vorbim de staff, antrenor, schi man, că nu am avut…Ce am avut de la federație? Biletul pentru Mondiale și atât” – Ania Caill
Ania Caill:
- JO Sochi 2014 :
- Locul 22 la combinata
- Locul 30 la Super G
- JO Pyeongchang 2018:
- Locul 36 la Super g
- Locul 28 la Coborare
- Campionatele mondiale Are (Suedia) 2019 :
- Locul 28 la Super G
- Locul 37 la coborare
- Campioana Sud America în coborare 2016
- Vice Campioana Sud America în Super G 2019
- e legitimată la Corona Brașov