EXCLUSIV | Trei cunoscuți sabreri și antrenorul lor, la un pas de tragedie! Un campion mondial, european și vicecampion olimpic la sabie a văzut moartea cu ochii. „Am intrat într-o căruță nesemnalizată și ne-am făcut praf! Am avut mare noroc”
Într-o țară în care sportul de performanță nu se află pe lista priorităților guvernanților, dar nici a autorităților locale, cu câteva mici excepții, de cele mai multe ori antrenorii și sportivii sunt nevoiți să facă deplasările la competiții pe propriii bani și cu mașinile personale.
De multe astfel de momente au avut parte și sabrerii de la CSM-CSS Iași în trecut. Invitat în emisiunea „Repriza a 3-a”, la Radio HIT Iași, antrenorul emerit Iulian Bițucă, cel care i-a descoperit și format la Iași pe vicecampionii olimpici Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir și Alexandru Sirițeanu, dar și pe alți campioni ai scrimei românești, a povestit un astfel de episod petrecut în anul 2006.
Cum banii pentru deplasări erau foarte puțini, Bițucă a apelat de cele mai multe ori la mașina personală pentru deplasările la concursuri cu elevii săi. La fel s-a întâmplat și în 2006, iar acea deplasare s-ar fi putut încheia tragic.
La revenirea acasă de la un turneu în țară, într-o noapte, tehnicianul, care era însoțit de trei elevi de-ai săi, Tiberiu Dolniceanu, Tudor Popa și Elena Munteanu, a lovit o căruță nesemnalizată. Plină cu oameni beți. Din fericire, accidentul nu s-a lăsat cu urmări pentru sportivi, ci doar cu pagube materiale.
„Se făceau sacrificii mari înainte, ca și acum. Nu erau bani să mergem la competiții, mergeam de multe ori cu mașina personală. Clubul CSM ne-a dat bani doar de benzină, așa că am luat mașina mea, trei copii, pe Popa Tudor, Munteanu Elena și Dolniceanu Tiberiu și am plecat la Cupa României. Pe drum, la întoarcere, în apropiere de Iași, noaptea, am lovit o căruță nesemnalizată, plină cu oameni beți. Nu am mai putut să o evit. Era la Poieni, aproape de intrarea în Iași. Mașina s-a făcut praf, am sărit cu toții afară din mașină. Noi am scăpat cu bine, dar am avut mare noroc. Se putea întâmpla ceva mult mai grav”, a declarat antrenorul emerit Iulian Bițucă.
Anul următor accidentului, unul de excepție pentru cei trei sportivi
Acesta a mai spus că în anul următor toți cei trei elevi ai săi care au trecut prin acel incident nefericit au avut rezultate de excepție: „În anul următor, toți cei trei copii din mașină au avut rezultate foarte bune. Tot răul a fost spre bine. Dolniceanu s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial și a obținut medalia de bronz la Campionatul European de juniori, Tudor Popa a câștigat medalia de aur la Cupa Prințului Albert de Monaco, la Monte Carlo, un concurs foarte puternic, iar Elena Munteanu s-a clasat pe locul 3 la Campionatele Mondiale de juniori de la Belek, la individual”.
Ulterior, Tiberiu Dolniceanu a avut o carieră de excepție pe plan internațional, cucerind un titlu mondial pe echipe (2009), un argint mondial cu echipa și alte cinci medalii de bronz mondiale, trei la individual și două cu echipa, un titlu european (2013) la individual, un argint continental pe echipe, dar și un bronz, tot cu echipa.
De asemenea, ieșeanul Tibi Dolniceanu a cucerit medalia de argint cu echipa de sabie la Jocurile Olimpice de la Londra, în anul 2012, avându-i alături pe Rareș Dumitrescu, dar și pe alți doi ieșeni, Florin Zalomir și Alexandru Sirițeanu.