EXCLUSIV | Un sportiv român a trăit pe viu inundațiile catastrofale de la Carcassonne. „N-am văzut în viața mea o asemenea grozăvie. Terenul e impracticabil, muncesc să-mi ajut prietenii să scoată apa din casă”

Sudul Franței se confruntă cu inundații fără precedent, una dintre cele mai afectate localități fiind Carcassonne. Cel puțin șase persoane au decedat din cauza revărsării râului Aude, iar toată zona este sub ape.

La Carcassonne joacă unul dintre cei mai valoroși rugbyști români, Andrei Ursache (34 de ani). Pilierul „Stejarilor” și al echipei franceze US Carcassonne din ProD2 a trăit din plin evenimentele din ultimele zile, care au pus orașul în care trăiește din 2012 pe harta calamităților.

„Eu nu am fost afectat foarte mult, pentru că am casa un pic mai sus, dar chiar acum am venit de la un prieten unde am muncit toată dimineața pentru a șterge din urmele inundațiilor. Nu am văzut în viața mea o asemenea grozăvie. A plouat în patru ore cât în patru luni„, mărturisește Andrei.

Jucătorul de 1,80 metri și 117 kilograme spune că toată activitatea este paralizată în oraș. „Nu se mai face școală, copiii sunt acasă. Nici antrenamente, pentru că stadionul este inundat. Apele au început să se mai retragă, dar chiar și acum plouă (nr – marți la prânz). Luni, când am fost la prietenul meu, care este muncitor aici, avea apa de un metru în casă. Totul plutea, frigiderul, televizorul… Cele două mașini din garaj au fost acoperite complet de apă. Va dura o perioadă până când totul va reveni la normal”, detaliază rugbystul român.

US Carcassonne va juca următorul meci în campionat peste două săptămâni. „Din fericire jucăm în deplasare. Până la meciul de acasă, din etapa următoare, sperăm ca totul să revină la normal. Acum toată comunitatea este conectată la această grozăvie. Clubul nostru a remis un comunicat prin care își exprimă toată compasiunea față de victime și față de familiile acestora. Când se întâmplă așa ceva, sportul cade pe plan secund”, a mai spus Andrei.

Foto: Așa arăta ieri stadionul de rugby din Carcassonne

Publicat: 16 10. 2018, 11:50
Actualizat: 16 10. 2018, 12:50