Finala Campionatului Național de hochei pe gheață, Corona Brașov – HSC Miercurea Ciuc (scor 4-3), s-a încheiat cu un moment neașteptat, cu echipa oaspete retrasă din arenă înainte de auzul final al sirenei. A fost una din cele mai tensionate dispute din ultima vreme în hocheiul românesc, stare de fapt care a amintit de vechile rivalități Miercurea Ciuc – Steaua.
Șandor Gal, antrenorul secund al HSC Miercurea Ciuc, dar și selecționerul României, a explicat pentru ProSport gestul pe care echipa harghiteană l-a făcut la final de joc. „Am fost foarte supărați, dar jucătorii nu au avut nicio vină, ei și-au văzut de treabă. Noi am avut probleme cu arbitrajul. Am ieșit mai devreme de pe gheață cu trei secunde pentru că știam că nu se mai poate schimba nimic, astfel încât să nu iasă scandal. Am vrut să evităm lucruri mai grave pentru că la acel moment era o tensiune foarte mare”.
Selecționerul României a vorbit apoi despre situația primei reprezentative, dând asigurări că la Mondialul din Lituania se va prezenta cea mai bună formulă de echipă – validă. Tihamer Becze este singurul hocheist care a anunțat că se retrage de la națională, în rest toți jucătorii apți de la HSC vor fi la lot. „La nervi se spun multe, dar nu se pune problema ca jucătorii să boicoteze naționala. Luni ne prezentăm la lot. Ce a fost în finala campionatului este deja istorie”, a comentat Sandor Gal.
La Mondialele din Lituania (20-27 aprilie), România va avea dificultăți să se mențină în Divizia I – Grupa B, având în vedere adversarii, Polonia, Olnada, Croația, Lituania și Marea Britanie. „Va fi extraordinar de greu să rămânem în acest eșalon. Principalii noștri adversari, lituanienii, joacă pe teren propriu. Apoi, croații au naturalizat câțiva canadieni și au și o echipă care evoluează în KHL (n.r. liga rusă, un fel de NHL al Europei), unde nivelul este foarte ridicat. Să vedem însă dacă vor veni cu toții”, a concluzionat Șandor Gal. Debutul României va fi pe 20 aprilie, în compania Poloniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER