Fac valuri pentru aur!** Victor Mihalachi și Liviu Dumitrescu atacă primul loc la Szeged

Barca de aur Victor Mihalachi/Liviu Dumitrescu s-a lansat în forță la Mondialul de kaiac-canoe de la Szeged.

Calificați în finala de la 500m, dublii campioni mondiali en-titre trag azi pentru a-și păstra supremația câștigată anul trecut la Poznan. Echipajul de canoe dublu va lua startul de pe un culoar favorabil, al cincilea, după ce a câștigat seria în care a concurat, cu timpul de 1:43.104 (al treilea timp la general după Rusia 1:42.338 și Azerbaidjan 1:42.752). Finala probei de 500m liber are loc azi, la ora 17:00 (în direct pe Eurosport). Cei doi canoiști, de care se leagă speranțele de medalie la Londra 2012, se vor alinia în această dimineață în blocstarturi în seriile probei olimpice de 1.000m. Aseară, Iulian Șerban a adus prima medalie de aur României, în proba de K1 200m, la paracanoe, întrecere rezervată persoanelor cu dizabilități.


JUDO / Daniel Brata rămâne în arest
Judecătorii Tribunalului Bihor au respins, ieri, cererea de eliberare pe cauțiune a sportivului Daniel Brata (foto), arestat pentru tentativă de omor calificat, după ce, împreună cu un coleg din lotul de judo, ar fi bătut un tânăr. Decizia magistraților nu este definitivă și nu a fost motivată.

JUDO / A picat și Dănculea
După ce i-a pierdut pe Daniel Brata și Valentin Radu, cercetați penal pentru tentativă de omor calificat, antrenorul lotului masculin de judo, Emil Morar, nu se poate baza la Mondialele de la Paris nici pe Costel Dănculea (73 kg). Acesta s-a accidentat grav, suferind o ruptură de ligamente la genunchi.

BASCHET / În sferturi la Universiadă
Naționala de baschet masculin a României s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale Mondialelor Universitare de la Shenzhen, după ce a obținut a treia victorie din grupa A, 68-37 cu Emiratele Arabe Unite. Pentru un loc în penultimul act, tricolorii vor întâlni, mâine, Canada.

ATLETISM / Cine ia 100.000 $
Atleții care vor reuși să stabilească noi recorduri mondiale la CM de la Daegu (Coreea de Sud) vor fi recompensați de Federația Internațională de Atletism cu câte un premiu de 100.000 de dolari. Pentru a încasa cecul este însă obligatoriu ca sportivii să doboare vechile recorduri, nu doar să le egaleze.

RUGBY / „Stejarii”, test cu Ucraina
Naționala de rugby a României pleacă azi spre Liov, unde mâine va întâlni Ucraina. Meciul, restanță din Cupa Europeană a Națiunilor (programat inițial pentru 12 februarie, dar amânat din cauza terenului impracticabil de la Kiev), va fi și un test util pentru „stejari” în vederea Cupei Mondiale din septembrie.

RUGBY / Balan, la Timișoara

Dublu campion al Franței cu Biarritz și finalist al Heineken Cup, pilierul Petru Balan (35 de ani) a semnat un contract cu RCM Timișoara, echipă la care ar urma să evolueze încă de luna viitoare, în Cupa României. „Pilierul Carpaților” a evoluat ultima dată în Franța, la Dax, unde a suferit o accidentare gravă ce l-a ținut un an pe tușă.

TENIS / Serena mai ia o pauză
Câștigătoarea ultimelor două turnee WTA pe hard, Stanford și Toronto, Serena Williams a declarat forfait ieri, în turneul de la Cincinnati. Fostul lider mondial s-a resimțit după o accidentare la picior, alegând să se retragă din turul secund, pentru a se putea reface 100% pentru US Open, ce va începe pe 29 august.

Publicat: 19 08. 2011, 08:55
Actualizat: 19 08. 2011, 08:57