Canotajul românesc se implică în criza refugiaților. De la o oră la alta, de la un minut la altul, tot mai mulți români dau o mână de ajutor cetățenilor ucrainieni care trec granița în România, îngroziți de războiul de ocupație pe care rușii îl duc în țara lor.
Printre românii cu inimă mare se numără și canotorii din lotul național. După ce v-am prezentat implicarea soților Cozmiuc, Ionela și Marius, nume de top în sportul românesc și nu numai, a venit rândul să scriem despre alte nume de referință din canotaj care dau o mână de ajutor refugiaților.
Armata rusă a anunţat miercuri dimineaţă că a capturat oraşul Herson, situat nu departe de peninsula Crimeea anexată în 2014 de Moscova. Acest oraş-port şi periferiile sale au fost ţinta unor bombardamente intense.
Gianina Beleagă, campioană mondială ne-a povestit că este profund marcată de drama acelor oameni.
„E o tragedie. Îți dau lacrimile pur și simplu. Și eu am ajutat cât am putut, dar nu am vrut să fac publică treaba asta. Pentru că m-ați întrebat, vă răspund. Împreună cu un grup de prieteni, am făcut donații la sediul celor de la Caradja Cantacuzino.
Este un ONG în Voluntari, care este deschis pentru astfel de donații. Eu am o locuință în Câmpulung Moldovenesc și dacă va fi cazul o voi pune la dispoziția refugiaților”, a precizat Gianina Beleagă, vizibil marcată de ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Ancuța Bodnar, campioană olimpică la Tokyo anul trecut, a povestit că la ea acasă, cerul este brăzdat zilnic de avioane de război aflate în patrulare. Zgomotul lor creează trepidații puternice.
„Îmi spun părinții că sunt momente în care se cutremură casa. Vă dați seama cum trăiesc ei acolo. Și eu am donat și voi mai dona pentru refugiați. La noi sunt foarte mulți oameni veniți din Ucraina. Au fost cazați la pensiuni. Cu toții am încercat să oferim o mână de ajutor.
Mi se rupe sufletul de ceea ce se întâmplă acolo. Sper ca acest război nedrept pentru ucrainieni să se încheie cât mai repede și să nu mai vedem vreodată astfel de drame”, a povestit Bodnar, marcată și ea de războiul din Ucraina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER