Fără GPS, Toma Coconea stagnează în Red Bull X-Alps
Singurul reprezentant al României la competiția Red Bull X-Alps, un Campionat Mondial de parapantă, Toma Coconea a întâmpinat probleme din primele zile ale concursului care are startul la Salzburg și finish-ul la Monaco.
Dupa ce în prima zi a cucerit vârful Gaisberg, cu o altitudine de 1.288 de metri, Toma Coconea a urcat pe vârful Watzmann, la 2.713 metri altitudine. În cea de-a doua zi a urmat vârful Grossglockner (3.798 m). Parapantistul român și-a început cea de-a doua zi de competiție pe primul loc, dar spre după-amiază afost întrecut de liderul cursei, Christian Maurer. Tomi a parcurs 56 de kilometri de dimineață până seară și se afla la o distanță de 23,8 km față de Maurer.Â
Cea de-a treia zi a fost și mai grea pentru sportivul român înscris la competiția Red Bull X-Alps 2009. Toma Coconea și-a pierdut telefonul mobil, cu ajutorul căruia transmitea date de la GPS-ul său la serverul Live Tracking. Astfel, el nu mai poate fi urmărit și nu mai apare pe harta concursului. Până în momentul pierderii telefonului, românul avea 258 de kilometric parcurși și se afla la 100 de kilometric în spatele lui Christian Maurer.
„Nu pot să cred că omul ăsta a dormit numai o oră noaptea trecută! Mergeam cât puteam de repede și de-abia puteam să țin pasul”, a povestit fotograful Olivier Laugero, care l-a însoțit pe Coconea în ultimele 24 de ore.
Cursa este condusă în continuare de elvețianul Christian Maurer, care a parcurs un total de 475 de kilometri. El a fost primul concurent care a ajuns pe Marmolada și se îndreaptă către al cincilea punc, Matterhorn. Martin Muller și campionul Alex Hofer au cucerit și ei Marmolada astăzi dimineță.
În cadrul concursului Red Bull X-Alps, cei 29 de participanți rămași se întrec non-stop în cursa de 818 kilometri aerieni (2.000 kilometri tereștri), competiție ce a început la Salzburg și se va încheia în Monaco. Participanții nu pot folosi niciun alt mijloc de transport decât cele indicate de organizatori – parapanta și mersul pe jos.
Competiția se desfășoară și ziua și noaptea, până când primul concurrent va ajunge la final – Monaco. După 48 de ore de la ajungerea primului concurent, concursul se încheie.
Â