Federația Română de Șah și-a prezentat noul sponsor principal. Superbet va susține, la toate competițiile din 2019, loturile naționale de seniori, masculin și feminin
Superbet, cel mai mare operator de pariuri sportive din România,a devenit sponsorul oficial al Federației Române de Șah. Parteneriatul s-a semnat în cadrul unei conferințe de presă susținute marți, 5 martie.
„În cadrul acestui parteneriat compania va susține la toate competițiile din 2019 loturile naționale de seniori, masculin și feminin.
Inițiativa face parte din direcția strategică pe care Superbet va merge cu predilecție în acest an, aceea de susținere a sportului românesc, în general, și a șahului, în special. În acest context, trebuie amintit că afinitatea liderului pieței de pariuri sportive din țara noastră pentru „sportul minții” este deja o constantă.
Anul trecut Superbet a pus umărul la ascensiunea lui Robert Creangă, un șahist junior de mare perspectivă cu rezultate excelente atât pe plan national, cât și international, iar de la începutul lui 2019 susține oficial și Clubul Universitar din București, la care Robert este legitimat
Parteneriatul dintre Superbet și loturile naționale de șah ale României a fost anunțat și dezbătut în cadrul unei conferințe de presă susținută marți, 5 martie, în incinta Complexului Stejarii Country Club, din București. La eveniment au participat Vlad Ardeleanu, Directorul General Superbet, Sorin-Avram Iacoban, președintele Federației Române de Șah, Vladimir Danilov, vicepreședintele Federației Române de Șah, dar și Mircea Emilian Parligras, Constantin Lupulescu și Bogdan-Daniel Deac, trei dintre cei mai buni jucători de șah ai României la ora actuală.
Aceștia au și oferit participanților și o demonstrație gratuită încheiată, previzibil, remiză.
„Pentru orice mare companie din România e ușor și profitabil să meargă spre sporturile de masă, de unde vine și cel mai mare capital de imagine. Superbet și-a propus să iasă însă din acest tipar și să treacă la susținerea sportului românesc dincolo de calcule strict de business. Am mers către discipline care până acum au beneficiat de mai puțină atenție și susținere, ceea ce evident nu le face mai puțin importante. Șahul este unul dintre pariurile noastre în 2019 și grupul Superbet e mândru să asigure, anul acesta, propulsia loturilor naționale de seniori, atât la masculin, cât și la feminin”, a declarat Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet.
La rândul său, Sorin-Avram Iacoban, președintele Federației Române de Șah, „salută implicarea Superbet în sprijinirea echipelor naționale ale României. Șahiștii de înaltă performanță au acum, și cu ajutorul Superbet, o misiune mai ușoară în atingerea unor performanțe mult așteptate de către mișcarea șahistă din România. Suntem încrezători că parteneriatul dintre FRȘah și Superbet este mutarea câștigătoare pentru viitorul sportului minți.”
Urmează confruntarea geniilor: Superbet Rapid & Blitz
În a doua parte a întrunii, managerii celor două instituții au vorbit și despre Superbet Rapid & Blitz, mega-turneul de șah pe care compania de pariuri sportive îl va organiza la București în perioada 4-11 noiembrie 2019.
„Aducerea la București a unei etape din Grand Chess Tour, una dintre cele mai importante competiții de acest gen din lume, este un mare succes și are ca scop creșterea popularității șahului în România. Suntem convinși că evenimentul la care vor participa 10 dintre cei mai buni 12 șahiști ai lumii va trezi un mare interes, iar la finalul lui vor juca frecvent șah mai mulți români decât o fac acum”, a declarat Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet”, se arată în comunicatul sponsorului principal al Federației Române de Șah, Superbet România.