Naționala de hochei feminin a României întâlnește astăzi, în cadrul Campionatului Mondial Divizia a IVa valorică, care are loc la Miercurea Ciuc, reprezentativa similară a Estoniei. Elevele lui Antal Istvan, Gheorghe Tăbăcaru și Adrian Divoiu aflate în acest moment pe locul patru al grupei, doresc să termine competiția pe podium. “În acest moment obiectivul nostru este locul trei în grupă, ceea ce înseamnă că trebuie să batem atât Estonia cât și Africa de Sud. Va fi greu, dar nu imposibil”, a declarat Antal Istvan, antrenorul principal al echipei.
Partida cu Estonia are loc la ora 20:30, la patinoarul “Vakar Lajos”, din Miercurea Ciuc.” Meciul cu Estonia va fi greu, pentru că este o echipă bine formată, omogenă. Sper ca tehnicitatea și robustețea fetelor noastre să fie punctul nostru câștigător”, a conchis Antal Istvan.
Rezultate CM, 23 martie: Noua Zeelandă – Africa de Sud 9-1 (1-1, 5-0, 3-0) Turcia – Estonia 1-8 (0-3,1-1,0-4) România – Islanda 3-4 (1-2,1-1,1-1)
Rezultate CM, 24 martie: Africa de Sud – Estonia 1 – 2 (1-1,0-0,0-1) Islanda – Turcia 9 – 0 (3-0,4-0,2-0) România – Noua Zeelandă 2 – 7 (0-2,2-4,0-1)
Rezultate CM, 26 martie: Africa de Sud – Islanda 1 – 9 (0-5,0-2,1-2) Romania – Turcia 9 – 1 (1-0,3-1,5-0) Noua Zeelanda – Estonia 4 – 1 (1-0,0-0,3-1)
Meciuri CM, 27 martie:
Islanda – Noua Zeelanda Turcia – Africa de Sud Estonia – Romania Mirela BASESCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER