Camelia Potec a primit OK-ul de a continua pregătirea cu antrenorul francez Philippe Lucas și se va antrena până la Mondiale (15-31 iulie) împreună cu lotul de natație al Italiei. Campioana olimpică de la 200 m liber s-a alăturat azi noilor colegi în cantonamentul din Tenerife.
Cu doar două luni înaintea Mondialului de la Shanghai, apele s-au liniștit pentru Camelia Potec (29 de ani). Cele trei săptămâni de incertitudini legate de viitorul colaborării cu antrenorul Philippe Lucas, care din 2011 a luat-o în pregătire și pe italianca Federica Pellegrini, au luat ieri sfârșit. „Federația italiană a acceptat ca Philippe să ne pregătească în continuare pe mine și pe „spatistul” francez Benjamin Stasilius și, sincer, este o mare ușurare. M-am mai liniștit, iar de acum încolo mă voi concentra 100% pe pregătire”, a declarat Cami pentru ProSport.
Se mută baza din Franța
Deși colaborarea cu Lucas va rămâne neschimbată, coordonatele pregătirii vor fi total diferite. Astfel, Potec se va antrena cu lotul de natație al Italiei, în Franța urmând să revină doar pentru competițiile mari sau în perioada dintre două cantonamente. „Baza pregătirii se va muta din Paris în acele zone pe care le agreează forul italian. În următoarele două săptămâni vom fi în Tenerife, apoi revenim în Franța câteva zile și apoi mergem în Italia”, a explicat brăileanca. Cu obiectivul țintit pe podiumul olimpic, Cami parcurge pas cu pas etapele: antrenamente, competiții de verificare și iarăși antrenamente. „Până la Mondiale mai am nevoie de încă două-trei competiții, printre care și Naționalele României. Nu va fi o calificare ușoară la Londra, pentru că baremele impuse de FINA sunt destul de ridicate, dar sper să scot timpi buni”, a conchis Potec. Peste 452 de zile, toate speranțele de medalie ale înotului feminin românesc se vor centra pe ea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER