Finală încinsă la hochei. Corona a egalat HSC Miercurea Ciuc la „general”, astfel că se vor mai desfășura cel puțin două jocuri pentru trofeu

  • Vineri seara, în meciul patru, formația brașoveană s-a impus cu 3-2 în fața campioanei en-titre. Golul victoriei s-a înscris în prelungiri
  • Următorul joc este la poalele Tâmpei, luni – ora 19:00

HSC Miercurea Ciuc și Corona Brașov oferă în acest sezon cea mai echlibrată finală a Campionatului Național de hochei pe gheață din ultimii ani. Dar și cea mai spectaculoasă prin prisma răsturnărilor de situație. Condusă cu 2-1 la „general” după ce a pierdut o partidă pe teren propriu, formația brașoveană a reușit să evite un meci cinci cu cuțitul la os după ce și-a recuperat punctul pierdut acasă la Miercurea Ciuc. Într-o întâlnire de totul sau nimic, Corona a deschis rapid scorul, prin Zsombor Antal (min. 3). Gazdele au forțat egalarea minute în șir, amânată însă de portarul Polc până în minutul 34, când Goga a introdus pucul în poartă.

După 40 de minute de joc încheiate la egalitate, HSC Miercurea Ciuc și Corona Brașov au fost ceva mai prudente în ultima repriză, așteptând mai degrabă greșeala adversarului. Aceasta a venit în tabăra harghitenilor în minutul 48, când slovacul Dornic a scăpat pe contraatac și a marcat un gol cu largul concurs al portarului advers, care a scăpat pucul printre picioare. HSC-ul s-a aruncat imediat în atac, iar cu patru minute înainte de final Mihaly a restabilit egalitatea, trimițând meciul în prelungiri.

Golul de aur a venit după aproximativ 100 de secunde, eroul serii fiind același Dornic. Slovacul a marcat cu un șut de la mare distanță. Astfel, Corona Brașov a restabilit egalitatea la „general”, scor 2-2, și speră din nou la primul titlu din istorie. În urma rezultatului de la Miercurea Ciuc, finala va mai programa cel puțin două partide, câte una pe fiecare teren, luni în Brașov, de la ora 19:00, iar la două zile distanță, la Miercurea Ciuc.

Rezultatele finalei de până acum

meci 1: Corona Brașov – HSC Miercurea Ciuc 3-1
meci 2: Corona Brașov – HSC Miercurea Ciuc 1-2
meci 3: HSC Miercurea Ciuc – Corona Brașov 5-2
meci 4: HSC Miercurea Ciuc – Corona Brașov 2-3 d.p.
 

Publicat: 04 04. 2014, 20:23
Actualizat: 04 04. 2014, 20:48