Flacăra olimpică a fost predată și a plecat pe calea aerului spre Japonia. Cine a fost prezent la manifestare
Pe stadionul de marmură din Atena, Panathinaiko, într-o ceremonie fără spectatori, președintele Comitetului Olimpic din Grecia, Spyros Capralos a predat flacăra organizatorilor Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Cel care a adus flacăra în stadion a fost campionul olimpic la gimnastică, Elefterios Petrounias. Acesta a înmânat-o campioanei olimpice la prăjină, Katetina Stefanidi. Aceasta a oferit-o lui Capralos, cel care a adresat un emoționant mesaj niponilor construit pe speranță si unitate.
Fără spectatori pe emblematicul stadion din 1896
În absenţa spectatorilor, un grup restrâns de ziarişti a fost autorizat să acopere ceremonia tradiţională pe emblematicul stadion unde au avut loc primele Jocuri Olimpice moderne, în 1896.
Ștafeta flăcării olimpice a fost preluată de Naoko Imoto, o înotătoare care a concurat la JO Atlanta 1996 și care acum lucrează la UNICEF. Flacăra a plecat pe calea aerului spre Japonia, prefectura Miyagi.
Noul preşedinte al Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a declarat, prin intermediul unui comunicat, că „valorile olimpice de înţelegere, bunătate şi fraternitate sunt armele ce trebuie folosite contra pandemiei”.
A fost suspendată o perioadă ștafeta
Vinerea trecută, Comitetul olimpic din Grecia (HOC) a decis să suspende ştafeta torţei olimpice pe teritoriul său, la o zi după aprinderea flăcării olimpice pentru JO 2020, pentru a evita atragerea mulţimii, din cauza pandemiei de coronavirus.
Flacăra olimpică pentru Jocurile de la Tokyo (24 iulie – 9 august) a fost aprinsă, joia trecută, de razele Soarelui în antica Olympia, în cadrul unei ceremonii restrânse, fără spectatori, din cauza riscului de contaminare cu coronavirus. A fost pentru prima oară de la Jocurile Olimpice din 1984, desfăşurate la Los Angeles (SUA), când această ceremonie tradiţională s-a derulat fără spectatori, a căror prezenţă a fost interzisă şi la repetiţia generală de miercuri.