Flacăra Olimpică pentru Jocurile de Iarnă din 2018 a fost preluată de organizatori

Flacăra ce va arde în perioada Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeong Chang din 2018 a fost înmânată organizatorilor, marți, la Atena, pe stadionul de marmură care a găzduit primele jocuri moderne în 1896.

După o călătorie de o săptămână în Grecia și o ședere peste noapte pe dealul Acropole, flacăra aprinsă pe muntele Olympia, locul de naștere al Jocurilor Olimpice, a fost dusă la stadionul Panathenaic de către Kim Ki-hoon, medaliată olimpică la patinaj viteză.

„Suntem gata să salutăm lumea în Pyeong Chang. PyeongChang 2018 vor fi Jocurile Olimpice de pace și armonie”, a declarat președintele comitetului de organizare, Lee Hee-beom.

Jocurile se desfășoară în perioada 9-25 februarie în stațiunea montană Pyeong Chang, la 80 de kilometri de granița cu Coreea de Nord.

Coreea de Sud a organizat Jocurile Olimpice de vară din 1988 și a găzduit împreună cu Japonia Cupa Mondială de fotbal din 2002, iar ambele evenimente au fost marcate de cazuri de agresiune din partea Coreei de Nord.

După transferul de marți de la Atena, flacăra va fi transportată în condiții speciale de siguranță în Elveția pentru o ceremonie la Națiunile Unite de la Geneva.

Torța Olimpică urmează să ajungă în Coreea de Sud pe 1 noiembrie pentru un traseu de 2018 km înainte de a ajunge la PyeongChang pentru ceremonia de deschidere pe 9 februarie.

Publicat: 31 10. 2017, 19:31
Actualizat: 31 10. 2017, 19:32