În mijlocul unui decor desprins parcă din vremurile în care șahul strângea sute de curioși, în sala Voievodală a Hanului lui Manuc, înconjurat de maeștrii ai șahului, colegi de generație sau șahiști cărora le-a fost mentor, printre copii talentați și pasionați de sportul minții – astfel a aniversat Florin Gheorghiu o jumătate de veac dedicat tablei cu 64 de poziții și 32 de piese ce își croiesc drum dintr-o parte în cealaltă a suprafeței de joc. După un moment oficial, acompaniat de multe aplauze și lumini de bliț, urmat de un mini-cocktail pregătit pentru invitați, Marele Maestru a revenit printre tablele de șah, pentru un simultan cu 16 poziții. Printre ultimii adversari ai lui Florin Gheorghiu s-au regăsit, la masa numărul unu, un tănăr jucător de 11 ani, care poartă numele ilustrului său predecesor, Alexandru-Dan Gheorghiu, Radu Cernea, coleg de generație al maestrului, reeditând un meci jucat pentru prima dată cu 50 de ani în urmă, și Timoti Sirghi, tânărul șahist nevăzător, un mare talent al României.
Florin Gheorghiu a jucat, după cum afirmă ” sute, dacă nu chiar mii de partide și competiții„, dar când vine vorba despre cea mai pregnantă și mai prețioasă amintire răspunde fără ezitare: „Pentru mine, deși am câștigat cu mulți maeștrii renumiți, partida vieții rămâne victoria la Bobby Fischer, care, cred eu, este cel mai mare jucător al tuturor timpurilor„. Și-ar fi dorit să profite mai mult de acest moment al carierei, însă acceptă cursul vieții: „Din păcate a fost un moment pierdut, în sensul că atunci super-campionul Botvinnick, care a câștigat de trei ori titlul mondial, practic creatorul școlii sovietice, a vrut să îmi fie antrenor, dar federația noastră nu a fost de acord, din motive financiare. Apoi Bobby Fischer a vrut să jucăm un meci, a vrut să își ia revanșa, dar federația iarăși nu a fost de acord și s-au pierdut aceste două șanse care probabil pentru mine și pentru șahul românesc ar fi fost extraordinare. Se-ntâmplă. Sunt trenuri care pleacă din gară… probabil că ieșeam campion mondial cum au fost Karpov și Kasparov, care au fost elevii lui Botvinnick. Nu știu sigur, dar aveam o șansă foarte bună pentru că de atunci eu am fost tot timpul în Top 10, locul 8, ceea ce este un lucru extrem de greu de obținut și mai ales să rămâi acolo. 5-6 ani am rămas sus și apoi tot în elită am staționat. Astfel, probabil că dacă Botvinnick mi-ar fi fost antrenor, aș fi avut o șansă bună să fiu campion mondial la seniori”.
Jocul și-l caracterizează astfel: „un stil bazat pe atac, iar după ce am devenit mare maestru, un joc foarte fin pozițional, în sensul că anumite poziții erau… oarecum în stilul lui Kasparov, păstrând puțin proporțiile. Dar având în vedere că ne-am întâlnit de atâtea ori la masa de joc și practic eram și prieteni și adversari, cred că îmi pot permite să afirm și asta„.
Florin Gheorghiu, sclipitorul jucător care a speriat armata de jucători a rușilor
„A fost în primii zece din lume, când în primii 20 erau numai ruși” povestește Radu Cernea, cu admirația și mândria celui care a avut plăcerea de a-l fi cunoscut personal pe maestru, încă de la 16 ani, înaintea primului său mare titlu, de campion național al României. Rușii aveau sistem, șahul fiind studiat în școli, apoi în universități, oferind posibilitatea obținerii unui doctorat în șah, dar și cei mai mulți practicanți. Florin Gheorghiu a jucat într-o perioadă pe care majoritatea celor prezenți o regretă, pentru simplul motiv că șahul ajungea mai des în lumina reflectoarelor sau în paginile ziarelor dedicate sportului. „Toată lumea ar trebui să joace șah și să îl aibă mentor pe domnul Gheorghiu. Era spaima rușilor și nu numai, dar în primul rând a rușilor. La Olimpiada din 1980 a jucat cu campionul mondial Karpov și toți rușii erau înnebuniți că s-ar putea să piardă Karpov„, își amintește un alt maestru al Federației Internaționale de Șah, Dan Mițaru, care recunoaște că face parte din generația care l-a avut ca idol și model pe Florin Gheorghiu. ” Pe vremea lui Ceaușescu, Gheorghiu era singurul român care avea statuie la Manila. A jucat șah cu Fidel Castro, a mâncat cu Fidel Castro, a cunoscut foarte mulți oameni importanți„.
Un magnet pentru spectatori
Florin Gheorghiu juca aproape de fiecare dată cu o mare de spectatori în jur. Așa l-a cunoscut și Ștefan Năstase, unul dintre cei prezenți la retragerea maestrului din activitatea sportivă: „Îl cunosc pe maestru de când era junior, eu eram mic, doar un copil, și aranjam piesele pe tablă la demonstrație. Așa l-am cunoscut prima dată. Eu aveam 13 ani, el avea 20 de ani și juca bine. Și mi s-a transmis și mie pasiunea. Au rămas celebre meciurile cu Ciocâltea. Când juca cu Ciocâltea, toată sala era plină”. Bucureștiul trăia partidele lui Florin Gheorghiu la mare intensitate. ” Se juca la biblioteca studențească, acolo am fost martor. Se juca în amfiteatru, iar în anticamera acestuia s-a pus un panou mare, pe care se transmiteau mutările de la masă. Era lume adunată la intrarea bibliotecii și pe Calea Victoriei, în stradă. Se adunase lumea ca la o manifestație, nu cred că au mai fost niciodată atât de interesați de șah. Și atunci erou a fost Florin Gheorghiu. A ieșit campion. O emulație ca atunci nu a mai fost„, rememorează Radu Cernea unul dintre momentele cheie ale carierei Marelui Maestru.
Constant și riguros la masa de șah, Florin Gheorghiu a influențat decisiv transformarea șahului în sport profesionist
„Avea sclipiri. Strălucea. Au mai fost, cred eu, șahiști care poate au avut momente de sclipire asemănătoare, dar niciodată pe perioade atât de lungi și nu atât de sus„, continuă caracterizarea Marelui Maestru, Radu Cernea, la rândul său șahist cu titlu de maestru. „Florin Gheorghiu respecta blazonul de șahist foarte mult. Nu dădea voie lumii să umble în apropierea tablei de șah, avea grijă ca luminile să fie puse cum trebuie, cerea liniște deplină. Când termina partida, pleca, nu mai stătea să comenteze. Un adevărat profesionist. Diatorită lui au devenit și alții profesioniști. A impus rigoare și respect în fața tablei de joc și în plus, el a introdus și partea materială, adică vin la tine la concurs, pentru atâta. Astăzi, s-a ajuns la câștiguri fabuloase, jucătorii de acum beneficiază de ceea ce a făcut el atunci. A fost de o rigoare extraordinară„.
Un excelent povestitor
Florin Gheorghiu a fost în egală măsură un bun narator la masa de joc, dar și în viața de zi cu zi. „Pentru un șahist, fiecare mutare și partidă poate apărea ca un roman, nu o simplă povestioară. Lucrurile sunt foarte complexe”, explică Radu Cernea, venit la aniversarea și retragerea Marelui Maestru cu o ediție a cărții publicate de acesta în 1980, „Partide alese”, în care Florin Gheorghiu descrie câteva dintre meciurile sale memorabile. Dan Mițaru îl consideră pe Florin Gheorghiu un „Hagi al șahului”, „o îmbinare între Tolstoi, Eminescu și Pușkin, un povestitor extraordinar”. Gheorghiu este de altfel absolvent al Facultății de Litere, vorbitor de opt limbi străine printre care rusa, franceza, spaniola, germana.
Florin Gheorghiu a ales șahul, deși ar fi putut fi pianist, violonist sau pictor
Ca mulți alți mari campioni ai sportului, Florin Gheorghiu a avut de făcut o alegere la început de drum. „A fost o situație complicată. Când eram micuț, până la 10-12 ani, puteam să aleg între mai multe cariere, pentru că știam să cânt destul de bine la vioară și la pian, știam să desenez și să pictez binișor, având în familie niște figuri destul de cunoscute„, rememorează acele momente fostul campion mondial de juniori. Surorile tatălui își făcuseră un nume în lumea artistică, una dintre ele fiind cântăreață de operă, iar cealaltă o pictoriță renumită. Drumul șahului i-a fost deschis de tatăl său, pasionat și practicant ocazional de șah: „Am început să joc cu tatăl meu, la șase ani, care mai târziu mi-a dăruit primul șah și încet, încet, am început să fac mici progrese și apoi progrese mai mari, care s-au soldat în cele din urmă cu începutul carierei. Tatăl meu juca bine, pentru un amator juca foarte bine, nu juca la turnee, așa cum am jucat eu mai târziu, însă alături de el am deprins toate secretele jocului”.
Florin Gheorghiu s-a retras oficial, dar rămâne alături de șah. „Este o retragere din competițiile de mare calibru, din super-turneele lumii șahului. O să încerc să scriu o serie de cărți interesante, pentru a ajuta șahul în continuare. Aș fi vrut să ajung campion mondial și la seniori. Am avut și puțin ghinion la un moment dat, am făcut și anumite greșeli. S-a întămplat să fie așa. Un regret este că, din cauza tinereții, am făcut o mutare greșită și am ratat, la 17 ani, șansa să devin dublu campion la juniori. A trebuit să mai aștept doi ani ca să iau titlul. Puse una lânga alta, cred că a fost o carieră frumoasă, care mi-a adus multe satisfacții„, conchide, după un mini-maraton simultan, de mai bine de două ore, Florin Gheorghiu.
Articol scris de Cezara PARASCHIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER