Fost campion mondial, acum traficant! Riscă mulți ani de pușcărie: „Am căzut în patima alcoolului şi a drogurilor”
Scott Miller, vicecampion olimpic în proba de 100 m fluture în 1996 la Atlanta, a fost condamnat pentru coordonarea unei rețele de trafic de droguri.
În urmă cu 11 ani a mai fost inculpat într-un dosar asemănător. Australianul, acum în vârstă de 45 de ani, și un complice sunt acuzați că au furnizat metamfetamină în valoare de 1.3 milioane de euro, drogurile fiind ascunse în lumânări.
Polițiștii au găsit la domiciliul său și un kilogram de heroină, alte stupefiante și sume mari de bani.
Scott Miller: „Am căzut în patima alcoolului și a drogurilor. Este un lucru oribil”
„În 2004, cariera mea s-a încheiat şi nu ştiam ce voi face cu viaţa mea. Pentru a-mi calma durerea retragerii, am început să fumez marijuana, să petrec şi toate astea au devenit parte din viaţa mea. Am căzut în patima alcoolului şi a drogurilor. Este un lucru oribil”, a spus Scott Miller în timpul procesului.
Campion mondial în proba de 100 m fluture în 1995, el a cucerit și medalia de bronz la JO de la Atlanta în proba de ștafetă 4×100 m liber.
În 2009 a fost condamnat la 100 de ore de muncă în folosul comunității. Atunci a pledat vinovat de șase capete de acuzare. Miller furniza ecstasy!
În trecut, fotbalistul Adil Rami povestea: „Cu anturajul meu, puteam să o dau în bară rău de tot. De sărbători am dat peste atâtea femei super ușoare>>, cu tipi în jurul lor care aveau buzunarele pline cu droguri. Dacă eram un pic slab din punct de vedere mental, aș fi fost mort”.
Altfel, în 2020, poliția italiană a făcut o captură record de droguri: Peste 14 tone de amfetamine în valoare de peste 1 miliard de euro. „În mod normal, traficanții nu trimit atât de multe droguri simultan, deoarece este prea riscant și niciun grup nu ar putea face față unei așa mari provocări” dezvăluiau reprezentanți ai forțelor de ordine.