Fosta iubită a controversatului Nick Kyrgios s-a îmbolnăvit de coronavirus. Este o mare speranță a tenisului din Rusia la doar 21 de ani

Anna Kalinskaya, jucătoarea rusă de tenis, a anunțat că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Sportiva de pe locul 95 WTA a scris, într-un mesaj pe Instagram, că a depistată pozitiv în urmă cu trei săptămâni, dar că acum se simte bine și că nu mai are probleme.

Simona Halep merge la Praga, după Palermo. Când se va disputa turneul WTA din capitala Cehiei și ce jucătoare participă la competiția din luna august

Anna Kalinskaya, apel la responsabilitate

„În urmă cu trei săptămâni am fost testată pozitiv. Din fericire, simptomele mele au putut fi gestionate ușor: dureri de cap, am rămas fără miros, eram slăbită. Am fost în izolare timp de 14 zile, iar acum am mai făcut două teste care au avut rezultat negativ.

Până acum mă simt bine și mă voi întoarce la antrenamente. Vreau doar să vă amintesc că, dacă cineva în jurul vostru este bolnav, mergeți să faceți un test, chiar dacă nu aveți simptome. Purtați masca, spălați-vă pe mâini. Gândiți-vă la ceilalți”, a scris Kalinskaya pe Instagram.

Sportiva în vârstă de 21 de ani este o mare speranță a tenisului din Rusia. Anna Kalinskaya și Nick Kyrgios au pus în mai, recent, capăt unei relații care a durat mai puțin de un an, în urma unui presupus scandal. La scurt timp după anunțul despărțirii, sportiva din Rusia a scris pe Instagram: ”Nu ești un băiat rău, ești, pur și simplu, o persoană groaznică”, spre amuzamentul utilizatorilor platformei sociale.

Publicat: 24 07. 2020, 07:33
Actualizat: 24 07. 2020, 09:29