Fosta jucătoare Ramona Farcău se pregătește să ducă propriul club privat în prima ligă: “Handbalul românesc e plin de probleme! Obsesia pentru rezultate imediate e una dintre cauze” | SPECIAL

De când a început proiectul Olympic RFH, Ramona Farcău (42 de ani) a devenit una dintre cele mai cunoscute handbaliste care a investit într-un club sută la sută privat.

RFH s-a implicat în 2022 în proiectul Cupa Școlilor la Handbal – Buftea, la care au participat elevii școlilor gimnaziale din localitate și Summer Olympic Cup, un turneu pentru junioare III, cu 8 echipe din 7 localități, care va avea loc în perioada 11-12 iunie, tot la Buftea.

În cei 19 ani de carieră la senioare, Ramona Farcău a evoluat la cinci echipe: HC Zalău (1998-2006), Oltchim (2006-2013), Dunărea Brăila (2013-2015), CSM Ploieşti (2015-2016) şi Dinamo Bucureşti, în ultimul sezon, dar în Divizia A.

Fosta jucătoare Ramona Farcău se pregătește să ducă propriul club privat în prima ligă: “Handbalul românesc e plin de probleme! Obsesia pentru rezultate imediate e una dintre cauze” | SPECIAL

La echipa naţională a avut aproape 200 de apariţii, marcând peste 700 de goluri, iar cele mai preţioase distincţii din carieră sunt medalia de argint la CM din 2005, câştigarea Cupei Cupelor în 2007 (cu Oltchim), precum şi jucarea finalei Ligii Campionilor în 2010, cu aceeaşi echipă.

La nivel individual, Ramona Farcău se mândreşte cu titlul de golgheter al JO din 2008 (56 de goluri), ea fiind aleasă atunci şi cea mai bună extremă dreapta a competiţiei.

Ramona Farcău a acordat un interviu pentru ProSport, în care a vorbit despre actualiatea din handbalul autohton.

Prosport: Cum ai descoperit imediat după cel mai frumos meci de retragere din handbal că vrei să întemeiezi o școală de handbal?

Ramona Farcău: Nu am descoperit după meciul de retragere ci am planificat acest proiect cu aproximativ un an înaintea momentului retragerii din activitatea sportivă.

Chiar la conferința de presă de prezentare a meciului de retragere am anunțat faptul că urmează să mă implic în proiecte dedicate handbalului, la nivel juvenil.

Sunt de 30 de ani în handbal și am învățat multe lucruri pe care îmi doresc să le transmit copiilor cu care lucrăm, pentru a ajunge să depășească performanțele sportive de care m-am bucurat în întreagă carieră.

Ce altceva mai bun să fi făcut decât să duc mai departe pasiunea pentru handbal, printr-un proiect dedicat copiilor?

Ce a reușit până acum RFH și de ce crezi că este un club de succes?

Sunt multe aspecte care ne aduc satisfacție. În primul rând, creștem din punct de vedere sportiv, copiii sunt din ce în ce mai buni, creștem numeric, tot mai mulți copii venind la antrenamente. Punând în permanență accent pe educație, vedem cum acești copii se dezvoltă și din punct de vedere uman, dobândind calități care îi vor ajuta în viața de zi cu zi și suntem mândri de ei. Dincolo de aceste aspecte, am creat în jurul clubului o adevărată comunitate, în care sunt implicați oameni care au înțeles proiectul Olympic.

Am adunat în jurul nostru persoane din mediul de afaceri care susțin dezvoltarea clubului, ajungând în prezent la 11 parteneri stabili. Acest aspect este deosebit de important, mai ales când știm cât de dificil este să atragi susținere în proiectele sportive din România.

Referitor la succes, învățăm să ne bucurăm ne micile realizări, considerându-le reușite de moment. Așa cum îi învățăm pe copii să aprecieze fiecare pas din evoluția lor, la fel contabilizăm și noi realizările clubului. Însă vom considera că am reușit cu adevărat, atunci când vom fi sus, când vom avea sportivi la loturile naționale, când vom avea un cuvânt de spus la nivel de seniori.

Până atunci muncim, ne dedicăm proiectului și ne propunem să lăsăm ceva în urmă noastră.

Ați întâmpinat probleme, în sensul că ați fost descurajați de numărul tot mai mic al copiilor care vor să practice un sport?

Aceasta este o problema generală cu care ne confruntăm la nivelul tuturor disciplinelor sportive, nu doar la handbal. Handbalul însă, deși a fost anunțat ca fiind sport național nu se bucură de popularitatea altor sporturi, precum fotbalul de exemplu, în ciuda faptului că handbalul ține steagul sus, la nivel internațional.

În România sunt extrem de puțini sportivi legitimați la handbal, aproximativ 7.500, dar asta nu ne-a descurajat.

Unul dintre obiectivele proiectului nostru este promovarea handbalului, astfel încât să contribuim direct la creșterea handbalului românesc, atât numeric, cât și calitativ. Le-aș numi mai degrabă provocări și ne-am bucurat de fiecare pas mic pe care l-am reușit, pentru că tot ceea ce am realizat are la bază o fundație stabilă.

Construim zi de zi și asta ne motivează permanent. Știam încă de la început că nu va fi ușor, ne-am pregătit pentru asta și poate tocmai din acest considerent nu ne-au descurajat obstacolele cu care ne-am confruntat, inclusiv cele provocate de perioada pandemică.

Când a intervenit nevoia de a avea două locații, mă refer aici la sala din Buftea, după cea din sectorul 3, de la Școală Gimnazială nr.195?

Nevoia extinderii din punct de vedere logistic există în permanență, mai ales când te adresezi copiilor care vin la inițiere, dar aici intervin obstacolele provocate de faptul că Bucureștiul nu are infrastructura necesară pentru a răspunde nevoilor existente pe plan sportiv. Este mare păcat că cei care conduc destinele sportului românesc nu înțeleg importanța sportului în evoluția unei societăți.

Am deschis locația din Buftea întrucât aici locuiesc, deci aș putea spune că sunt acasă și era normal să fac ceva pentru comunitatea din care fac parte, iar în plus aici am găsit toată deschiderea din partea autorităților locale pentru a construi ceva. Comunitățile mici se organizează altfel, au o energie aparte pe care o simți atunci când vrei să construiești un proiect.

Ca sportiv m-am format în orașe mici, precum Zalău și Vâlcea și am descoperit faptul că în astfel de comunități oamenii vin mai aproape de sport, publicul este pasional și își găsește o motivație în susținerea echipelor locale.

În prezent grupele din Buftea cresc, avem tot mai mulți copii care se pregătesc cu gândul un viitor în handbal, ne-am implicat în dezvoltarea sportului pe plan local și vom organiza două evenimente dedicate copiilor: Cupa Școlilor la Handbal – Buftea, la care vor participa elevii școlilor gimnaziale din localitate și Summer Olympic Cup, un turneu pentru junioare III, cu 8 echipe din 7 localități. Ușor, dar sigur, în Buftea handbalul prinde viață!

În cât timp crezi că veți ajunge să aveți o echipă de seniori?

Încă din momentul în care am înființat clubul Olympic am gândit proiectul în trei etape. Într-o primă fază, de 4-5 ani, am stabilit faptul că ne vom rezuma la inițierea copiilor în handbal și la dezvoltarea unei mentalități sănătoase. Pentru clubul nostru educația are un rol esențial.

Nu ne-au interesat rezultatele, nu am pus presiune pe copii, le-am explicat că sunt într-o etapă în care învață lucruri și este normal să nu fie cei mai buni. În plus, nu are nicio relevanță faptul că ești campion la 12-13 ani, câtă vreme nu ajungi la seniori. Acolo este cu adevărat important să exiști din punct de vedere sportiv.

Între timp copiii au crescut, clubul se apropie de 5 ani de existență, ceea ce înseamnă și încheierea unui ciclu. În cea de-a două etapă, juniorii mari ai clubului (categoria juniori III și II) vor învață să lucreze și sub presiunea rezultatelor. De la 15-16 ani putem vorbi despre nevoia de a crește valoric, astfel încât să te lupți pentru a fi cel mai bun.

Apoi când aceștia vor avea 17-18 ani vom urca în Divizie (cea de-a doua ligă handbalistică), unde vom sta până când ne vom maturiza suficient pentru a fi pregătiți să luptăm și să contăm din punct de vedere sportiv pe prima scenă handbalistică.

În toți acești ani ați observat care sunt minusurile din handbalul românesc la nivel de copii și de juniori?

Ar fi atât de multe încât mi-ar fi imposibil să mă rezum la câteva rânduri. De la lipsa infrastructurii, așa cum am mai spus, la presiunea permanentă în care cresc acești copii, obsesia pentru rezultate imediate, lipsa de organizare și de profesionalism de la nivelul competițiilor pentru copii și multe altele.

Am înțeles de la bun început haosul în care ne băgăm și poate tocmai din acest motiv am fost pregătiți pentru toate aceste obstacole.

În ultima perioadă a carierei de sportiv m-am confruntat cu multe anomalii și știam că dacă la nivel de seniori există astfel de situații, la nivelul de jos, lucrurile stau și mai rău. Ar trebui că toți cei care sunt implicați în sport și pretind că se dedică dezvoltării sportului să fie atenți la modul în care pun bază formării tinerilor, încă de la copii și juniori. Dacă la acest nivel lucrurile nu sunt construite corect, proiectul nu va avea viitor.

Dar dincolo de minusuri și obstacole, atunci când lucrezi cu copiii este bine să fii optimist, să fii plin de energie și să apreciezi toate aspectele care țin de evoluția celor mici.