Fosta sportivă de gimnastică ritmică, Luiza Filiorianu, vrea să se implice pentru apărarea drepturilor celor din extrafotbal. „Este nevoie de sprijin” | SPECIAL
În 2016, Luiza Filiorianu se califica la Jocurile Olimpice de la Rio, unde a reprezentat România la gimnastică ritmică.
„Pentru mine, acea calificarea la Jocuri a fost cea mai mare performanță a carierei mele”, povestește astăzi, Luiza, la șase ani distanță de la acel moment.
Acum are 22 de ani, este studentă la un Master în Educație Fizică și Sport dar și în anul trei la Facultatea de Drept a unei universități private.
Fosta sportivă de gimnastică ritmică, Luiza Filiorianu, vrea să se implice pentru apărarea drepturilor celor din extrafotbal. „Au nevoie de sprijin” | SPECIAL
„Sigur voi rămâne în sport. Îmi place foarte mult, cu toate că după ce m-am lăsat intrasem într-o pasa psihică destul de aiurea și am zis că nu mai vreau să mai aud de sport toată viața mea. Dar, acum, am revenit la sentimente mai bune.
Facultatea de Drept o fac pentru că vreau să am pregătirea necesară pentru a încerca să apăr drepturile sportivilor din alte sporturi. E nevoie de așa ceva în sportul de mare performanță”, a declarat Luiza pentru Prosport.
A fost la un pas să zboare cu tot cu balonul care acoperea sala de antrenament!
S-a întâmplat ca la Jocurile Olimpice de la Rio să aibă parte și de un moment plin de aventură.
„Îmi doream sincer sa ies din Sat, nu prea aveam frici de genul, că m-ar putea răpi cineva. Cu toate că auzisem multe povești despre diverse pericole la Rio. Mai mult îi era frică antrenoarei mele. Acum îmi pare rău că am fost de doua ori la Rio și nu am apucat să vizitez niciodată aproape nimic.
Ca și amintire hazlie ar fi faptul că antrenamentele se făceau în niște baloane mari amenajate, ca cele de tenis, iar într o zi era un vânt atât de puternic încât am crezut ca ne ia pe sus cu tot cu balon.
A trebuit sa evacuăm imediat balonul și am continuat antrenamentul în sala de ginastică artistică, iar solul de la ritmică diferă mult de cel de la artistică. A fost o experiență chiar interesanta”, își amintește Luiza.
S-a retras în 2019, după discuții cu federatia!
La doi ani distanță după Rio, în 2018, Luiza avea să sufere o accidentare destul de urâtă. După ce si-a revenit a mai continuat să facă gimnastică încă un an. În 2019 au apărut neînțelegerile cu federația.
„Când stai prea mult cu cineva simți că lucrurile încep să nu mai meargă. Au apărut discuțiile. În scurt timp, aveam să renunț. Acum cu cei din Federație sunt ok. Ne respectăm reciproc și atât. Este o relație neutră”, a mai punctat ea.
„Ar trebui mai multe investiții”
Întrebată cum vede viitorul gimnasticii ritmice în România, fosta mare sportivă a fost cât se poate de tranșantă.
„Fete talentate avem. Antrenori buni avem. E nevoie de investiții financiare. Fără aceste investiții va fi foarte greu să progresăm”, a încheiat ea.