FOTO | Cel mai tatuat luptător din lume se bate în România. Trallero, Hannibal Lecter, Pablo Escobar și Cabo
- David Trallero este cel mai dur spaniol al momentului și i-a pus gând rău lui Sebastian Cozmâncă, luptătorul român cu cea mai mare ascensiune în 2016. Duelul celor doi coloși va avea loc în această sâmbătă în cadrul galei Superkombat de la Sala Sporturilor din Iași.
Spaniolul deține supremația în țara sa, acolo unde nu a pierdut în fața niciunui conațional și vine la Iași după o serie de 4 victorii consecutive, ultima obținută chiar săptămâna trecută în fața unui greu de 120 de kilograme. Acesta nu impresionează doar prin numărul de victorii, ci și prin atitudinea sa de dur.
Nu mai puțin de 50 de tatuaje îi acoperă tot corpul lui Trallero, poreclit „El Capo”. Printre chipurile tatuate sunt cele ale lui Pablo Escobar și Cabo, doi dintre cei mai mari traficanți de droguri din toate timpurile, al lui Hannibal Lecter, cunoscutul personaj din Tăcerea Mieilor, dar și Sfânta Moarte, figură populară mexicană care personifică moartea și este obiect de cult. Și le-a făcut pentru a-și intimida adversarii.
„Eu sunt sportiv, iar singurul meu scop este să îmi distrug adversarii în ring. Nu știu dacă românul se va speria de tatuajele mele, dar sigur se va speria atunci când îl voi lovi prima oară. Îi va pieri zâmbetul de pe față”, a spus Trallero, care este cel mai tatuat sportiv din lume.
Cozmâncă anunță însă că Trallero va fi cel care se va speria atunci când va intra în sala unde peste 2.000 de moldoveni își vor susține favoriții. „Nu am tatuaje și nici nu sunt impresionat de ele. Eu lupt cu oricine, iar Trallero nu va fi decât poarta mea către culmile gloriei. Când va vedea că am 2.000 de moldoveni în spate, nu va mai fi așa curajos. Rămâne să vedem sâmbătă care e durul”, a replicat Cozmâncă, model de meserie atunci când nu urcă în ring.
Gala Superkombat este în această sâmbătă în direct pe Sport.ro și Eurosport de la Sala Sporturilor din Iași. În main-event-ul galei, Amansio Paraschiv va lupta pentru centura mondială Superkombat în fața congolezului Chris Ngimbi, cel care a deținut în trecut titlurile It’s Showtime, W-5 și WKA la categoria mijlocie. Prețul unui bilet este de 50 de lei și poate fi achiziționat de la Sala Sporturilor, dar și on-line de pe eventim.ro