Fostul internațional Ionel Ganea (43 de ani) a devenit de azi imaginea unei companii importante din România, cu rază de acțiune mai ales în vestul țării. „Ganezul” a semnat un contract de reprezentare cu firma Baum, specializată în jocuri de noroc.
„Eu voi fi imaginea lor timp de trei ani, va fi o colaborare frumoasă. E o firmă de tradiție și sper ca din această asociere toată lumea să aibă de câștigat”, a spus pentru ProSport fostul vârf din Bundesliga. Ganea e stabilit în Făgăraș, orașul natal, și a antrenat-o ultima dată pe ASA Târgu Mureș, în play-out-ul sezonului trecut.
Baum este una dintre cele mai importante companii producătoare de jocuri de noroc din România și s-a născut în 1993, în inima Transilvaniei, din dorința de a crea produse competitive pentru piața autohtonă. Baum este singura companie autohtonă producătoare de hardware și de software pentru sloturi și exportatoare într-o mulțime de țări din întreaga lume. De altfel, este printre puținii producători români, dacă nu singurul, care dețin clasificări internaționale ca BMM sau GLI.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER