„Aveam 110 kilograme, fumam și îmi petreceam după amiaza în bar. Singura activitate sportivă pe care o practicam, dacă îi pot spune așa, era faptul că mergeam pe jos până la liceu. Am vrut să devin artist hip hop, dar am renunțat și la asta la scurt timp. Nu îmi prevedeam niciun viitor”, este autodescrierea lui Flavius Boiciuc de acum 9 ani.
Acum, la 29 de ani, este unul dintre cel mai bine cotați luptători români la categoria semigrea, iar pe 6 iunie, la Cluj-Napoca, în Dynamite Fighting Show, va lupta în cel mai puternic turneu piramidal al anului în România. Are șansa de a câștiga cel mai mare premiu din carieră, 5.000 de euro, dar și să devină challenger obligatoriu la centura europeană.
„Dacă îmi ziceai acum câțiva ani că o să am șansa asta, nu credeam. Sunt foarte motivat să câștig, deși voi avea trei adversari de top în piramidă”, a spus sportivul din Deva, care va lupta în primul meci împotriva lui Mădălin Mogoș, unul dintre sportivii lui Andrei Stoica.
Nici el nu știe exact cum a ajuns să îmbrățișeze această carieră, ajungând în această postură din aproape în aproape. Știe doar că a început să se antreneze de unul singur acasă, slăbind 20 de kilograme, apoi restul e istorie. „M-a chemat un prieten să merg cu el la sală, văzându-mă motivat să fac mișcare pentru a slăbi”, rememorează Boiciuc.
A devenit propriul său nutriționist, a început să caute tutoriale pe internet, să învețe de la marii campioni și să își urmeze visul. Are 27 de victorii și doar 7 înfrângeri.
A devenit vegan
Boiciuc este unul dintre puținii luptători din România care a îmbrățișat un stil de viață vegan. „Nu i-aș spune așa, fiindcă ar însemna să îi pun o etichetă, ci îl consider doar un stil de viață alimentar natural și viu. De 3 ani, de când îl urmez, mă simt mult mai energic, iar randamentul din ring s-a schimbat în bine”, explică sportivul hunedorean.
De aproape un an a devenit și propriul antrenor, astfel că noua sa poreclă de ring este Ronin, în traducere liberă un samurai fără maestru. „Este o perioadă de tranziție, nu am unul oficial, însă lucrez cu mai mulți antrenori de top pentru acest turneu piramidal. Abia aștept să intru în ring și să câștig ambele meciuri”, a mai afirmat Flavius Boiciuc.
Gala Dynamite Fighting Show va avea loc pe 6 iunie, în Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj Napoca, iar în main event va lupta Cătălin Moroșanu într-un meci revanșă cu Daniel Sam. De asemenea, printre sportivii care sunt prezenți pe fight card se numără Benny Adegbuyi, Cristian Ristea și Bogdan Năstase.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER