FOTO Interziși pe stadion,** suporterii au dus Steaua în finala Cupei la hochei!

Deținătoarea Cupei României, Steaua București s-a calificat în această seară, pentru a doua oară consecutiv în finala acestei competiții. Elevii lui Nelu Alexe au trecut, la București, de Progym Gheorgheni cu 7-2 (5-0, 2-2, 0-0).
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deținătoarea Cupei României, Steaua București s-a calificat în
această seară, pentru a doua oară consecutiv în finala acestei
competiții. Elevii lui Nelu Alexe au trecut, la București, de
Progym Gheorgheni cu 7-2 (5-0, 2-2, 0-0).

Steaua a deschis scorul în minutul 3 prin Răzvan Lupașcu, după
care coechipierul său, Mihai Georgescu a majorat diferența, 2-0, în
minutul 5. Meciul a curs doar într-o singură direcție, spre poarta
lui Szabolcs Molnar, portarul harghitean fiind supus unui advevărat
tir de șuturi. Astfel, în minutul 6, Adrian Irimia mai pune o
reușită pe tabelă, câteva secunde mai târziu fiind rândul lui Denis
Zabludovsky să rotunjească scorul, 4-0. Prima repriză a fost
încheiată tot de „roș-albaștrii”, care mai marchează o dată prin
Evgheni Pisarenko.

Repriza secundă a fost mult mai echilibrată, harghitenii
găsindu-și mai des drum spre poarta lui Adrian Catrinoi, deși
primii care au marcat au fost tot militarii, prin Ioan Timaru (min.
24), 6-0. Suporterii steliști sărbătoresc prin aruncarea de
fumigene și pocnitori, astfel că arbitrul Marius Iliescu decide
oprirea partidei. După câteva minute, jocul de reia, inițiativa
fiind tot în tabăra gazdelor, care mai reușesc un gol, în minutul
34, prin Denis Zabludovsky. Cu două minute înainte de finalul
părții secunde, Molnar Zsolt marchează primul gol al Progym-ului,
ca înainte de pauză, Csiki Csaba să aducă și a doua reușită, 7-2.
Scor care avea să se înregistreze și la finalul părții a treia, în
care, deși au existat ocazii la ambele porți, nu s-a marcat.

În prima semifinală, Sport Club Miercurea Ciuc a trecut de
Fenestela Brașov cu 4-2 (1-2, 1-0, 2-0).

Astfel, în finala Cupei României, programată pe 30 ianuarie,
Steaua își va apăra trofeul în fața eternei rivale, Sport Club.

foto: Florin ALBOIU
și Marius ANGHEL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×