FOTO** Medaliații de la CM de scrimă de la Paris, recompensați de federație

Componenții și antrenorii echipelor de spadă feminin și sabie
masculin ale României au fost premiați, marți, de Federația Română
de Scrimă în cadrul unei ceremonii organizate într-un mall din
Capitală, ocazie cu care sportivii și tehnicienii au fost
recompensați și cu un voucher de cumpărături.

Federația Română de Scrimă le-a oferit câte o plachetă
componentelor echipei de spadă a României (Ana Maria Brânză,
Loredana Iordăchioiu, Anca Măroiu și Simona Alexandru),
antrenorului acestora, Cornel Milan, medaliați cu aur la CM de
scrimă din acest an, precum și componenților echipei de sabie
(Tiberiu Dolniceanu, Rareș Dumitrescu, Cosmin Hânceanu și Florin
Zalomir) și antrenorului acestora, Mihai Covaliu, medaliați cu
bronz la aceeași competiție.

Sportivii și tehnicienii au primit, de asemenea, câte un voucher
de cumpărături în valoare de 100 de lei din partea AFI Palace
Cotroceni.

Sportiva Ana Maria Brânză a declarat că inițiativa FR de Scrimă
este de apreciat, pentru că astfel lumea poate să-și arate
aprecierea față de cei care câștigă medalii. „Este de
apreciat ce a făcut FR de Scrimă. Am cucerit noi medalii, dar mai
important este ca lumea să ne cunoscă și să ne arate aprecierea.
Mai avem multe medalii de strâns în 2011, dar prioritatea numărul
unu este calificarea la JO”,
a spus Ana Maria Brânză, care
a precizat că a primit multe cadouri de Crăciun, dar cel mai mult a
apreciat un set de perle primit de la prietenul său.

La rândul său, Simona Alexandru a declarat că este important ca
scrima să fie din ce în ce mai mediatizată. „Scoatem
campioni pe bandă rulantă, pentru că muncim mult în fiecare zi. În
aceste momente, uităm de cantonamentele lungi de luni întregi și de
durerile la picioare. 2010 a fost un an grozav, sper ca în 2011 să
obținem calificarea la Olimpiadă și să fim din nou prezenți pe
același podium”,
a precizat sportiva.

Antrenorul lotului masculin de sabie al României, Mihai Covaliu,
a declarat că 2010 a fost un an bun pentru tot sportul românesc, nu
numai pentru scrimă. „Acest rezultate ne dau un imbold
pentru 2011, care va fi un an foarte greu. Chiar și când eram eu
sportiv, era un obicei: Covaliu trebuia să ia mai întâi medalie,
pentru ca mai apoi Ana Maria să prindă curaj și să ia medalie. Și
acum, când sunt antrenor, este la fel, trebuie să ia băieții ca să
ia și fetele. Încercăm să facem în fiecare an la fel. Noi nu avem
ce face, suntem obligați să luăm medalii, ca să ne urmeze
fetele”
, a precizat Covaliu.

Cosmin Hănceanu, care a cucerit și medalia de bronz în proba
individuală de sabie din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă,
de la Paris, a declarat că anul 2010 a fost unul senzațional.
„A fost un an senzațional, având în vedere că am câștigat o
primă medalie la individual, apoi am câștigat și cu echipa. Suntem
foarte fericiți că munca noastră a fost răsplătită și sperăm ca
anul viitor să obținem calificarea la Olimpiadă, un obiectiv foarte
important pentru noi”
, a spus Hănceanu.

Sportivul Rareș Dumitrescu a precizat că astfel de acțiuni sunt
binevenite, deoarece copii pot afla astfel de înseamnă scrima:
„Ne bucurăm să vedem că lumea ne apreciază și sperăm să mai
aibă loc astfel de evenimente. Ne bucurăm că suntem văzuți și că
acești copii pot să înțeleagă mai bine ce înseamnă scrima. Ce am
văzut în plicuri este o mulțumire, dar mai important e, cum am
spus, că acești copii ne văd aici”.

Cu această ocazie, câțiva copii au făcut o demonstrație de
scrimă.

MEDIAFAX

Publicat: 28 12. 2010, 20:07
Actualizat: 28 12. 2010, 20:08