FOTO | Refacere după un an solicitant. Cum se distrează la munte elevele lui Bellu și Bitang

  • Elevele lui Bellu și Bitang au făcut prima bulgăreală în această iarnă

După un an presărat cu multe concursuri și antrenamente solicitante, componentele lotului feminin de gimnastică se află într-un weekend prelungit, de refacere,  la Cheile Grădiștei.

Fetele au făcut înviorarea de dimineață pe platoul înzăpezit din fața hotelului. Foto : Facebook

Antrenamente în aer liber, alergări de viteză, toate asezonate cu multă zăpadă și veselie. Dacă ieri au optat pentru o pregătire ușoară, săniuș și o bătaie generală cu bulgări, azi, antrenorii Lăcrămioara și Cristi Moldovan le-au pregătit fetelor o surpriză: le-au dus în vizită la Castelul Bran.”Ne-am gândit la un program cât mai relaxant care să le mai scoată un pic pe fete din sala de antrenament, din pregătirea centralizată. Spre bucuria fetelor e zăpădă mare aici și au primit liber la distracție din partea noastră. Mâine însă trebuie să ne întoarcem în București pentru că în anul următor competițiile vor începe foaret devreme, prin februarie și nu ne permitem să avem prea mult liber. Poate vom mai reuși orin ianuarie să mai facem o astfel de ieșire”, a spus Cristi Moldovan, pentru ProSport.

 

Vizita la Castelul Bran a fost de neuitat. Foto: Facebook

 

Lotul olimpic le are în componență pe Diana Bulimar, Anda Butuc, Andreea Ciurusniuc, Andreea Iridon, Laura Jurca, Andreea Munteanu, Ioana Nicoară, Ana Maria Ocolișan, Asiana Peng, Ștefania Stănilă, Andra Stoica, Diana Teodoru, Paula Tudorache, Cristina Vrabie și Silvia Zarzu.

 

Diana Bulimar a „desenat” îngeri de zăpadă.  Foto : Facebook

 

Din cantonamentul de relaxare de la munte lipsește Larisa Iordache care participă la un concurs demonstrativ în Belgia.

 

Publicat: 13 12. 2014, 15:36
Actualizat: 14 12. 2014, 18:00