FOTO | Schumacher revoluționează industria ceasurilor. Proiectul gândit de el a prins formă după cinci ani, iar ceasul a fost lansat cu acordul soției, la prețul de 250.000 de euro
Aflat în recuperare după teribilul accident pe care l-a suferit la schi în urmă cu un an și jumătate, Michael Schumacher (46 de ani) continuă să fie în atenția tuturor. Una dintre cele mai cunoscute firme de ceasuri de lux din Elveția, Audemars Piguet, a cărui imagine germanul este din 2010, a lansat pe piață un model ce poartă numele septuplului campion mondial, Royal Oak Concept Laptimer Michael Schumacher.
Schumi și-a imaginat un astfel de ceas în momentul în care le-a cerut inginerilor firmei să creeze un ceas mecanic, destinat exclusiv motorsportului care să poată măsura și înregistra mai multe tururi consecutive de circuit. „I-am promis că vom încerca să facem asta, deși atunci nu aveam nicio idee despre cum am putea realiza acest lucru. Bineînțeles, întrebarea care s-a pus a fost aceea dacă mai continuăm cercetările după accident. Însă familia lui și cei care se ocupă de imaginea lui Schumacher ne-au cerut să continuăm proiectul. După părerea lor, ar fi fost păcat să nu fi putut duce la bun sfârșit un proiect în care acesta s-a implicat și a pus pasiune„, a declarat Francois – Henry Bennahmias, managerul manufacturii.
FOTO: audemarspiquet.com
După mai bine de cinci ani de cercetări și teste, inginerii au reușit să îi împlinească dorința lui Schumi, scoțând pe piață un astfel de ceas care are două mecanisme, ce pot înregistra și păstra în memorie, pe lângă timpul mai multor tururi de circuit, chiar și un timp de referință al turului. „Dorea să se implice în crearea unui astfel de ceas și să înțeleagă fiecare detaliu. Punea multe întrebări, era interesat de orice lucru, venea cu propuneri, întreba și asta ne ajuta și pe noi să ne dăm seama ce își dorește”, spune ceasornicarul Giulio Papi. Un astfel de exemplar costă 241 200 de euro.
Acest ceas este produs în ediție limitată, de 221 de exemplare, număr de semnifică numărul curselor pe care germanul le-a terminat în puncte.
Michael Schumacher este în continuare imobilizat, nu poate vorbi și are în permanență lângă el o echipă de 15 medici, la casa lui din Gland, de pe malul lacului Geneva, la 40 de kilometri de Lausanne.