FR de Lupte și-a premiat sportivii. Alin Alexuc, declarat luptătorul anului 2014: „Va urma un an foarte dificil”

Federația Română de Lupte a organizat o gală la final de an, decernând premii luptătorilor care au impresionat în 2014.

Cel mai important premiu, cel pentru sportivul anului, a fost câștigat de Alin Alexuc (24 de ani). „A fost un an destul de greu, cu multe competiții și mult stres , dar am trecut cu bine peste toate. Probabil va veni un 2015 și mai dificil, ținând cont că vor fi calificările pentru Jocurile Olimpice de la Rio”, a spus luptătorul din Botoșani. Alexuc a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale Universitare și s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial din Uzbekistan, acolo unde a ratat de puțin podiumul.

Pe locul al doilea în topul FR de Lupte s-a aflat Suzana Șeicariu, medaliată cu bronz la CM de cadeți și cu argint la CE de cadeți, iar pe trei s-a poziționat Elena Cristina Zoltan,  vicecampioană mondială la cadeți.

Nu doar sportivii care au obținut rezultate valoroase au fost onorați cu titlurile oferite de președintele Răzvan Pîrcălabu, ci și personalități sau antrenori. Distincția „O viață dedicată luptelor” a fost acordată in memoriam lui Constantin Alexandru, vicecampion olimpic și campion mondial, lui Dumitru Berbeci și lui Voicu Ștefănescu. Un moment special a fost cel în care Pîrcălabu l-a premiat pe doctorul Nicolae Ploieșteanu, participant la 12 ediții ale Jocurilor Olimpice, „doctor al luptelor”, așa cum îi spun sportivii.

 

Publicat: 25 11. 2014, 16:18
Actualizat: 25 11. 2014, 16:19