Funeriu își bate joc de sport
La timpuri de criză, măsuri de criză. După ce a primit anul
acesta un buget cu o treime mai mic decât cel din 2009, sportul
românesc mai recepționează o lovitură, exact la bază, pentru că
ministrul Educației, CErcetării Tineretului și Sportului, Daniel
Funeriu încearcă probabil să intre în grațiile premierului Emil Boc
prin declanșarea unor măsuri absurde.
Antrenorii și profesorii care au descoperit viitori perfomeri
sunt tăiați de pe lista premierilor, în timp ce recompensele
sportivilor ce urcă pe podium vor fi diminuate cu până la 25%.
Ordinul de austeritate a fost semnat de președintele ANST, Doina
Melinte, la cerința ministrului Educației, Cercetării, Tineretului
și Sportului, Daniel Funeriu. „În condițiile în care există
deja o austeritate în sport în ceea ce privește bugetul, această
măsură este extrem de demotivantă. Ce determinare va mai avea un
antrenor să caute copii pentru a-i aduce spre sport?”, se
întreabă Adrian Stoica, președintele Federației Române de
Gimnastică. O hotărâre care va cântări extrem de greu în viitorul
performanțelor autohtone, sunt de părere oamenii de sport, care
mărturisesc că în acest ritm, peste câțiva ani, sportul va fi
trecut la index în România. Ordinul dat de Funeriu e ilegal,
întrucât încalcă o hotărâre de guvern în vigoare, pentru că niciun
ministru nu are calitatea ca printr-un ordin să încalce o hotărâre
de guvern. „Am ajuns în rahat și vrem să tăiem de la
amărâți! Care premieri? Că avem doar 11 medaliați la Europene în
acest an și ne batem joc de ei. Lovim în antrenori și-n
sportivi”, a tunat Nicolae Mărășescu, fost secretar de
stat în MTS. Până la JO 2012 au mai rămas 771 zile.
Este o perioadă extrem de dificilă pentru toată lumea și va trebui
să avem în vedere și acest aspect cu premierile
Doina Melinte președinte ANST