Gabi Boitan și Cezar Crețu s-au oprit în optimi la Concord Iași Open. Avem, în schimb, trei semifinaliști la dublu
Sfertul de finală rămâne, și în acest an, un fruct interzis pentru români la Concord Iași Open. Pentru al cincilea an la rând, reprezentanții țării noastre s-au oprit în optimile de finală ale turneului ATP Challenger 100 de la Baza Sportivă Ciric. După ce au trecut de doi capi de serie în primul tur, Gabi Boitan și Cezar Crețu au fost eliminați, joi, în optimi.
Sărbătoritul zilei, Gabi Boitan (locul 382 ATP), care joi a împlinit vârsta de 25 de ani, a fost învins în optimi de spaniolul Martin Landaluce, 18 ani, numărul 304 mondial, scor 6-4, 6-3.
Gabi Boitan, sărbătorit pe teren după meci
După meci, Boitan a primit un tort din partea directorului de turneu Andrei Pavel, iar spectatorii din tribune i-au cântat sportivului nostru „Mulți Ani trăiască”. Vădit emoționat, Gabi Boitan a declarat la final că este pentru prima dată când joacă un meci oficial chiar de ziua lui și speră ca anul viitor să-și serbeze ziua cu un succes și o calificare.
Tenismanul român și-a început ziua cu un moment emoționant, mama sa venind de la Constanța pentru a-l susține la meciul din optimi.
„M-am trezut cu mama la hotel, la micul dejun. A fost o surpriză frumoasă și îi mulțumesc că a venit să mă susțină la Iași”, a spus Boitan, care și-a propus ca în cel mai scurt timp să fie reprezentantul României în prima sută mondială.
Cezar Crețu, învins în minimum de seturi de kazahul Popko. Ieșeanul s-a revanșat la dublu
După un meci mare făcut în primul tur cu argentinianul Burruchaga, favoritul 4, ieșeanul Cezar Crețu, 23 de ani, locul 376 ATP, s-a oprit și el în optimi, fiind învins de Dmitry Popko, din Kazahstan (27 de ani, numărul 222 mondial), scor 7-5, 6-3. Popko a disputat săptămâna trecută finala turneului ATP Challenger 75 de la Brașov, fiind învins de bolivianul Murkel Dellien, 3-6, 5-7.
Kazahul i-a eliminat la Brașov, printre alții, pe Ștefan Paloși (în optimi) și Filip Jianu (în sferturi). Crețu s-a oprit în sferturi la Brașov, fiind eliminat de bosniacul Nerman Fatic.
Încă un cap de serie eliminat în optimi. Doar doi favoriți calificați în sferturi
După eliminarea surpinzătoare a principalului favorit Camilo Ugo Carabelli (Argentina), învins miercuri seară de francezul Valentin Royer, primul meci disputat joi, pe Terenul Central, a furnizat o nouă mare surpriză.
Paraguayanul Adolfo Daniel Valejo, 20 de ani, locul 289 ATP, l-a învins în optimi pe al treilea favorit, argentinianul Juan Manuel Cerundolo, 22 de ani, numărul 139 mondial, scor 6-3, 6-3. Este al șaselea favorit eliminat de pe tabloul de simplu înainte de faza sferturilor.
În schimb, francezul Enzo Couacaud, 29 de ani, locul 195 ATP, favorit 8, s-a calificat în sferturile de finală după ce l-a învins în trei seturi pe cehul Dalibor Svrcina, 21 de ani, numărul 255 mondial, scor 6-0, 5-7, 6-2. Couacaud este la a patra prezență la Iași, după ce la precedentele trei ediții nu a reușit să treacă de primul tur.
De remarcat că pe tablou au rămas doar doi favoriți, bolivianul Hugo Dellien (6) și francezul Enzo Couacaud (8), ceilalți șase fiind eliminați: Ugo Camilo Carabelli (Argentina, 1), Albert Ramos Vinolas (Spania, 2), Juan Manuel Cerundolo (Argentina, 3), Roman Andres Burruchaga (Argentina, 4), Nicolas Moreno de Alboran (Statele Unite, 5) și Gustavo Heide (Brazilia, 7).
Alexandru Jecan, Cezar Crețu și Bogdan Pavel, în semifinale la dublu
Tot ieri s-au disputat și cele patru sferturi de finală la dublu. Alexandru Jecan s-a calificat în semifinale, alături de polonezul Szymon Walkow, cei doi eliminându-i în sferturi pe principalii favoriți, Luiz David Martinez (Venezuela) și Cristian Rodriguez (Columbia). La scurt timp după ce a pierdut la simplu în optimi, Cezar Crețu a revenit pe teren alături de Bogdan Pavel, cei doi obținând o calificare spectaculoasă în semifinalele probei de dublu după o victorie în fața favoriților 2, indienii Anirudh Chandrasekar și Arjun Kadhe.
Vineri, 12 iulie, sunt programate cele 4 meciuri din sferturile de finală la simplu, dar și cele două semifinale la dublu.
Rezultatele înregistrate joi, 11 iulie:
Simplu / Optimi
Adolfo Daniel Vallejo (Paraguay) – [3] Juan Manuel Cerundolo (Argentina) 6-3, 6-3
[8] Enzo Couacaud (Franța) vs Dalibor Svrcina (Cehia) 6-0, 5-7, 6-2
Martin Landaluce (Spania) vs [WC] Gabi Adrian Boitan (România) 6-4, 6-3
Dmitry Popko (Kazahstan) – [WC] Cezar Crețu (România) 7-5, 6-3
Dublu / Sferturi
[4] Karol Drzewiecki (Polonia) / Piotr Matuszewski (Polonia) vs Vladyslav Orlov (Ucraina) / David Stevenson (Marea Britanie) 6-4, 6-2
Alexandru Jecan (România) / Szymon Walkow (Polonia) – [1] Luis David Martinez (Venezuela) / Cristian Rodriguez (Columbia) 7-6 (5), 6-3
Luis Britto (Brazilia) / Roy Stepanov (Israel) vs [Alt] Tomas Lipovsek Puches (Argentina) / Matei Cristian Onofrei (România) 6-1, 7-5
[WC] Cezar Cretu (România) / Bogdan Pavel (România) – [2] Anirudh Chandrasekar (India) / Arjun Kadhe (India) 7-6 (6), 4-6, 10-2
Programul zilei de vineri, 12 iulie:
Terenul Central / Start ora 13.30
Valentin Royer (Franța) vs [6] Hugo Dellien (Bolivia)
Adolfo Daniel Vallejo (Paraguay) vs Martin Landaluce (Spania)
Nu înainte de ora 18.00
[8] Enzo Couacaud (Franța) vs Dmitry Popko (Kazahstan)
Alexandru Jecan (România) / Szymon Walkow (Polonia) vs [4] Karol Drzewiecki (Polonia) / Piotr Matuszewski (Polonia)
Luis Britto (Brazilia) / Roy Stepanov (Israel) vs [WC] Cezar Crețu (România) / Bogdan Pavel (România)
Terenul 5 / Start ora 17.00
Javier Barranco Cosano (Spania) vs Juan Pablo Ficovich (Argentina)