Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale de Sport, a analizat șansele sportului românesc pentru 2024.
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 reprezintă barometrul în funcție de care vom cunoaște exact starea sportului românesc.
Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a fost numit, pe 2 august 2023, în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu.
Gabriel Toncean a acordat ample declarații pentru ProSport și a arătat care sunt direcțiile sportului autohton în acest moment.
„România a avut și continuă să aibă campioni de talie mondială, însă, după trei decenii de libertate, ne întrebăm de ce nu reușește să-și valorizeze potențialul așa cum ne dorim. În presă, în mediile online, pe forumuri, problemele sportului românesc sunt dezbătute cu pasiune, uneori chiar cu virulență, se dau sentințe, se emit judecăți, unele foarte valoroase, altele discutabile.
În comun, toate aceste să zicem, dezbateri, au faptul că lumea sportivă românească e mai neclară ca niciodată și că noi toți, de la profesorul de sport sau antrenorul care încearcă să-și facă meseria cum poate și cum îi permit condițiile, veniturile și timpul, până la cel mai înalt nivel al deciziei, stăm pierduți în ceața îngustă a propriilor noastre convingeri, mai mult sau mai puțin personale.
Întrebările pe care mi le pun azi și la care încerc să dau un răspuns sunt simple. Ce facem cu sportul românesc? Cum facem? De unde începem? Și mai ales, în cât timp facem?
Venind la Agenția Națională pentru Sport, după ce am condus 10 ani Federația Română de Culturism și Fitness cu rezultate zic eu unice, campioni europeni în ultimii doi ani și medaliați cu bronz la recent încheiatul Campionatul Mondial, cred că pot să formulez, cu destulă claritate, răspunsul la ultima întrebare: în mulți ani.
Cel puțin 8 sau 10 ani, asta în condițiile în care știm cu precizie răspunsul la întrebarea cea mai presantă: Cum facem? E nevoie de ani ca să crești un campion, iar un campion trebuie mai întâi identificat, descoperite științific calitățile, apoi educat și crescut. Ca să ai o clasă de campioni, ai nevoie de o masă cât mai mare, mai extinsă, de practicanți. Așadar, știm sigur că nu putem vorbi despre sport de performanță, în absența sportului de masă”, a declarat Toncean.
„Subliniez acest lucru, deoarece în România, situația este paradoxală: avem sport de masă, în primul rând datorită ambiției mai mult decât onorante a părinților de a-și vedea copiii făcând sport, iar această stare de lucruri este departe de a rezolva problema de fond. Pentru ca lucrurile să funcționeze este nevoie de încă un palier: cel al instituționalizării corecte.
Asta înseamnă a genera o tradiție sportivă la nivel școlar și chiar preșcolar, pârghii legislative coerente, o programă bine gândită și aplicabilă, dublată de un sistem tehnic, științific și metodic de evaluare și selecție a valorilor în interiorul a ceea ce numim sport de masă.
Fără un asemenea sistem de evaluare și selecție a valorilor și fără o instituționalizare corectă pe toate etajele.
Nu putem discuta despre un sport de masă în adevăratul sens al cuvântului, capabil să genereze acele vârfuri de care este nevoie pentru a realiza performanțele dorite.
Deci primele măsuri care trebuie luate, trebuie să vizeze dezvoltarea sau mai degrabă, instituționalizarea cât mai rapidă a sportului de masă. În toate direcțiile, dar mai ales în direcțiile în care știm sigur că putem avea rezultate vizibile și rapide.
Instituționalizarea sportului de masă în adevăratul sens al cuvântului, presupune însă de o serie de condiții, dintre care una mi se pare a fi esențială: educația sportivă a populației, atât a tinerei generații, cât și a părinților.
Oamenii trebuie să știe de ce este necesar sportul de masă, de ce este necesară educația sportivă și cea nutrițională. Am mai spus
O națiune educată sportiv, este o națiune competitivă pe toate planurile, pentru că este o națiune sănătoasă, plină de energie și deci creativă. A face sport înseamnă a preveni boala și a favoriza creativitatea.
Dacă educația sportivă începe din școală și merge mână în mână cu educația nutrițională, educația generațiilor de părinți care își trimit copiii la școală îmbracă alte aspecte (cu același conținut în esență, fiindcă și aici vorbim de educație sportivă și nutrițională), dar care presupun apelul la oameni specializați pe comunicarea publică, specializați în elaborarea și aplicarea de programe naționale și zonale specifice, toate cu rolul de a trezi în mentalul public din România conștiința nevoii stringente de a face sport, de a te hrăni sănătos și prin aceasta, de a proteja patrimoniul uman al întregii națiuni.
Asta pe lângă antrenorii, evaluatorii, specialiștii în nutriție etc., de care avem nevoie.
Trăim într-un secol în care sportul de performanță fără specialiști, fără metodologiile dezvoltate de știință, este imposibil. Iar aceste lucruri nu se fac la întâmplare, nu se fac haotic, nu se fac prin voința unui singur om, oricine ar fi el.
Aceste lucruri se fac programat, conform unei strategii bine definite, gândită de oameni de bună credință și excepționali din punct de vedere profesional, adică de echipe de profesioniști care știu exact ce au de făcut și pe care decidentul politico-administrativ e obligat să-i asculte”, a punctat oficialul ANS.
„În esență, dincolo de tot ceea ce propunem noi sau alții, ca oameni de sport, dincolo de toate așa-numitele propuneri punctuale sau soluții mai mult ori mai puțin realiste, consider că România are azi nevoie, înainte de toate, de un moment al reconcilierii sportive, care înseamnă de fapt un mare Pact Național pentru Sănătate și Educație Sportivă, pact menit a impune sportul și educația sportivă ca prioritate națională.
Un acord de principii, de la care să pornească totul și la care să adere nu doar oamenii de sport, nu doar reprezentanții cluburilor, asociațiilor, mediului școlar și universitar sau reprezentanții organismelor naționale, statale sau private, ci și reprezentanții tuturor partidelor politice, indiferent că vorbim de Opoziție sau Putere.
Acest exercițiu ar trebui să se situeze în afara intereselor partidice sau de grup și ar constitui un prim pas spre renașterea identității noastre sportive, spre regăsirea mândriei de a purta tricoul tricolor în orice competiție sportivă, indiferent de anvergură.
Dar ar mai însemna ceva: asigurarea continuității la nivelul deciziilor majore care privesc sportul românesc.
O continuitate strategică și repet, decizională mai mult decât necesară, deoarece sportul nu este al niciunui partid, al nici unui lider de orice fel ar fi el, al nici unui club. La noi, se schimbă liderul, se schimbă strategia, obiectivele, totul. Nu așa funcționează lucrurile. Fără o continuitate în actul decizional, sportul nu va funcționa niciodată cum vrem și cum trebuie.
O continuitate strategică și repet, decizională mai mult decât necesară, deoarece sportul nu este al niciunui partid, al nici unui lider de orice fel ar fi el, al nici unui club. La noi, se schimbă liderul, se schimbă strategia, obiectivele, totul.
Nu așa funcționează lucrurile. Fără o continuitate în actul decizional, sportul nu va funcționa niciodată cum vrem și cum trebuie.
Sportul românesc este și trebuie să devină în totalitate patrimoniu național, așa cum fiecare sportiv mare pe care l-a dat deja România face deja parte din acest patrimoniu național. În opinia mea, este cel mai simplu și mai clar răspuns pe care îl putem avea la întrebarea:
De unde începem și ce facem cu sportul românesc!”, a încheiat Gabriel Toncean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER