Gabriela Firea a anunțat că Bucureștiul va avea o nouă sală polivalentă: „E o capacitate nemaintâlnită până acum în România”

Redactor:
Dan Mirea
Gabriela Firea a anunțat că Bucureștiul va avea o nouă sală polivalentă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, că în București va fi construită o sală Polivalentă care va avea aproximativ 20.000 de locuri, iar costurile se vor ridica la 138 de milioane de euro. 

În prezent, cea mai mare Sală Polivalentă se află în Cluj, care are o capacitate de 9.300 de spectatori la meciurile de tenis și baschet și de 10.000 de spectatori la concerte, meciuri de kickboxing sau MMA.

Sportul românesc ar urma să beneficieze de o nouă Polivalentă, una care va fi construită în București. Anunțul și ultimele detalii au fost oferite de Gabriela Firea: „Vom avea, în sfârșit, o Sala Polivalentă, o sală multifuncțională în București, după epopea pe care a trăit-o acest proiect. După cum știți, a fost o licitație acum câțiva ani, care a avut nenumărate contestații și, în final, a trebuit să o luăm de la capăt, pentru că acel contract a fost anulat. Avem astăzi de dezbătut indicatorii tehnico economici rezultați din studiul de fezabilitate realizat de Compania Durabilă a Municipiului București pentru realizarea unei săli multifuncționale cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe o suprafață desfășurată de 60.000 de mp, care va fi dotată și cu o parcare subterană 380 de locuri. Înafară de sala în sine vor fi și cinci terenuri de sport.

Nu pot fi comparate costurile cu alte săli similare, pentru că e o capacitate nemaintâlnită până acum în România. Am solicitat tuturor federațiilor sportive să ne transmită necesarul de dotări, astfel încât să fie omologată la standarde internaționale pentru toate sporturile. Costul estimat e de 138 de milioane de euro, iar timpul de execuție e maxim trei ani”, a declarat Primarul general a Capitalei, conform ziare.com. Sursa citată susține că noua Polivalentă ar putrea fi contruită în jurul Arenei Naționale. 

De asemenea, PSD Iași anunță că în comuna Miroslava, care are doar 12.000 de locuitori, ar urma să fie construită o noua sală, care va avea o capacitate de 15.000 de locuri.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×