„Galaxia Campionilor”** la Bistrița
Jurgen Person și Jan Ove Waldner (foto) vor
juca într-un mega show contra multiplilor campioni naționali și
europeni Adrian Crișan și Otilia Bădescu. Spectacolul sportiv
urmează să aibă loc în Sala Polivalentă pe data de 19 mai cu
începere de la ora 19.00, iar prețul biletelor va fi cuprins între
25 și 50 de lei.
Suedezul Jan Ove Waldner este supranumit Mozartul tenisului de
masă, pentru abilitatea sa de a juca foarte multe „formule” și
tehnici într-un concurs. Jan Ove Waldner a fost singurul sportiv
european care s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice de
la Atena.
Jorgen Persson este un alt mare campion suedez la tenis de masă,
care a reprezentat Suedia la toate jocurile olimpice. Alături de
croatul Zoran Primorac și belgianul Jean-Michel Saive, Persson este
sportivul care a participat direct și consecutiv la șase ediții ale
jocurilor olimpice. Cea mai bună clasare a sa a fost locul patru la
Jocurile Olimpice din 2000 și 2008.
Bistrițeanul Adrian Crișan este, poate, unul din cei mai
profesioniști jucători de tenis de masă din Europa, fiind singurul
român care a reușit să se claseze între primii zece jucători pe
plan mondial. Este de asemenea multiplu campion național și
european.
Otilia Bădescu a obținut o medalie de aur la individual, la
Campionatele Europene în anul 2003 și o medalie de bronz la
individual, la Campionatele Mondiale în anul 1993. Cu echipa a luat
medalii de argint la dublu mixt, în anii 1994, 1996, o medalie de
aur pe echipe la Campionatele Europene în 1992 și încă câteva de
bronz. Dar poate, cea mai mare realizare a sa este aceea că și-a
depășit „idealul”, adică a câștigat consecutiv titlul de campioană
europeană la cadeți, doborând recordul lui Jan Ove Waldner, o
legenda a tenisului de masă mondial.
articol scris de Alin
Cordoș