Galeria Rapidului a avut invitați de seamă la meciul de handbal cu Gyor, din Liga Campionilor! Andi Moisescu a cântat alături de giuleșteni | FOTO
Handbalistele de la Rapid au avut susținători de seamă la meciul cu Gyor, din Liga Campionilor.
Meciul dintre Rapid și Gyor s-a disputat sâmbătă, în Sala Polivalentă din Capitală, iar giuleștencele s-au impus cu scorul de 30-27, în cadrul etapei a opta din Grupa B a Ligii Campionilor.
Atmosfera a fost una incendiară în Sala Polivalentă din București, iar la acest spectacol au luat parte și celebrul Andi Moisescu, dar și jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport.
Galeria Rapidului a avut invitați de seamă la meciul de handbal cu Gyor, din Liga Campionilor! Andi Moisescu a cântat alături de giuleșteni
Andi Moisescu și Marius Mitran au fost invitații galeriei din Giulești și au stat chiar în primul rând al peluzei, alături de liderii suporterilor rapidiști.
Aproximativ cinci mii de spectatori au fost prezenți în Sala Polivalentă din Capitală și au asistat la victoria uriașă a giuleștencelor în fața grupării maghiare.
De asemenea, nu au lipsit Cristi Săpunaru, căpitanul echipei de fotbal a Rapidului, și Daniel Niculae, președintele grupării din Superliga.
În primele partide din Grupa B, Rapid București a obţinut următoarele rezultate: 31-27 cu Lokomotiva Zagreb, 32-32 cu Metz Handball, 33-26 cu Kastamonu Belediyesi GSK, 34-32 cu Team Esbjerg, 30-30 cu Buducnost, 27-25 cu Storhamar și 30-32 cu Gyor.
Pentru campioana României urmează meciul cu Storhamar, programat sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19:00, în Norvegia, în cadrul etapei a noua din Grupa B.