Gatti vine în România!
Evenimentul anului în boxul românesc prinde consistență pe zi ce trece. Nu doar meciurile se anunță de cinci stele, ci și asistența.
Pe lista invitaților a mai apărut o vedetă. Canadianul Arturo Gatti, unul dintre cei mai spectaculoși pugiliști din ultimii zece ani – patru dintre meciurile sale au fost declarate „fight of the year” (lupta anului) – a anunțat că vine la București.
Cel care l-a învins pe Doroftei în 2004, pentru titlul mondial WBC la ușoară, s-a retras din boxul profesionist în 2007 după o înfrângere urâtă în fața mexicanului Alfonso Gomez.
Gatti este un candidat sigur la „Hall of Fame”, unde, conform regulamentului, va ajunge la cinci ani după retragere. El este prieten foarte bun cu antrenorii de la Interbox, Pierre Bouchard și Stephane Larouche. Cel supranumit „Tunetul” va ajunge vineri în România.
„Vor mai fi surprize. Va fi cea mai tare gală ținută vreodată în România”, a declarat unul dintre organizatori. Până atunci, azi își face apariția diva care va prezenta meciurile din ring, Amy Hayes, fostă vedetă Playboy.