Fostul tenisman George Cosac ar putea să fie numit președinte interimar al clubului Dinamo Brașov, după ce Constantin Luca și-a dat demisia, în urmă cu o lună, după implicarea sa în scandalul "Eugen Preda", informează MEDIAFAX.
"Am fost la București, este adevărat, și am vorbit și cu noul președinte al clubului Dinamo București, Elisabeta Lipă, despre o posibilă numire a mea la conducerea secțiilor de la Brașov. Nu este însă nimic oficial, urmând ca în câteva zile să se stabilească. Eu cunosc foarte bine clubul Dinamo Brașov, unde am activat și ca sportiv, și ca antrenor și din ce știu eu nimeni din interiorul clubului nu și-a exprimat dorința de a candida pe acest post, astfel că sunt șanse destul de mari să ajung la conducere. Știu că Elisabeta Lipă își dorește să fie numit un fost sportiv", a declarat George Cosac.
Fostul tenisman are gânduri mari la Dinamo Brașov, în cazul în care va fi numit președinte. "Un lucru este sigur, că nu voi conduce clubul din birou și voi fi tot timpul în mijlocul sportivilor. Vreau să fac performanță și cred că voi reuși acest lucru, după atâția ani de sport. Voi face totul pentru a reprezenta cât mai bine sportivii de la clubul nostru. Toate fondurile vor fi direcționate către cei cu obiective internaționale. Eu sunt prietenul performanței", a precizat Cosac.
Elisabeta Lipă, președintele Clubului Sportiv Dinamo, a precizat că a vorbit cu George Cosac, dar nu s-a luat încă o decizie în ceea ce îl privește. "E greu să spun ceva acum, pentru că tot ministerul este în reorganizare și prioritățile sunt altele. Va veni însă și rândul Brașovului și vom anunța printr-un comunicat de presă numirea noului conducător. Îl știu pe George Cosac și nu aș avea nimic împotriva numirii lui", a spus Elisabeta Lipă.
George Cosac, în vârstă de 41 de ani, este comisar șef din anul 2006 și în prezent este încadrat ca antrenor coordonator al secției de tenis din cadrul CS Dinamo Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER