Gest de compasiune. Un indian nu vrea argintul unui luptător rus prins dopat la JO 2012, decedat între timp: „Ar trebui să i se permită să păstreze medalia”
- Luptătorul rus Besik Kudukhov, care a decedat într-un accident de mașină, nu va fi deposedat de medalia de argint cucerită la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, deși a fost depistat pozitiv cu o substanță interzisă, informează BBC
La ediția din 2012 a Jocurilor Olimpice de vară, Besik Kudukhov a câștigat medalia de argint la lupte libere, categoria 60 de kilograme, iar în 2013 a avut un accident de mașină, în urma căruia a murit. În 2016, Agenția Mondială Antidoping a reanalizat probele fostului sportiv și a reieșit că acesta a luat Turinabol, un steroid interzis.
Comisia de Disciplină a Comitetului Olimpic Internațional a anunțat, însă, că nu va lua măsuri în acest caz.
Luptătorul indian Yogeshwar Dutt, medaliat cu bronz la Londra, a afirmat, în august, că nu vrea să intre în posesia medaliei de argint. „Dacă este posibil, ar trebui să i se permită să păstreze medalia. Așa, onoarea familiei lui nu ar avea de suferit. Pentru mine, umanitatea este mai presus de toate”, scria sportivul indian, într-o postare pe pagina personală de Twitter.