Gheorghe Simion = Don King de România

Tată de foști campioni mondiali, antrenor, manager și președinte, Gheorghe Simion (foto) este de ieri și promotor în boxul profesionist românesc.

„Il Padrino” își face debutul în noua îndeletnicire prin organizarea unei gale de box, care va avea loc azi, la Stadionul Voința din Capitală (ora 16:00). „Este doar începutul unei activități pe care mi-am propus să o duc cât mai sus. Am închiriat baza Voința pentru cinci ani și voi organiza competiții de box lunar sau o dată la două luni. Vreau să fiu un Don King al României!”, a anunțat Simion. Din decembrie, antrenorul de la Dinamo este președintele Forumului Foștilor și Actualilor Sportivi din România, organizație prin intermediul căreia a atras fonduri pentru gală. În program vor fi cinci meciuri profesioniste și două de amatori. La „profi”, cele mai tari sunt: Daniela David – Elena Dima (cat. 60 kg), I. Stan – C.Dima (58 kg) și E. Stan – C. Tifanov (71 kg). Intrarea e liberă.

Publicat: 27 05. 2008, 20:21